Rezerviștii și sindicaliștii din Poliție și CFR îi transmit lui Călin Georgescu să-și mute „hora” politică în altă parte pentru că pe 24 ianuarie protestează ei în Piața Victoriei și nu doresc politizarea manifestației


Rezerviștii și sindicaliștii din Poliție și CFR îi transmit lui Călin Georgescu să-și mute „hora” politică în altă parte pentru că pe 24 ianuarie protestează ei în Piața Victoriei și nu doresc politizarea manifestației

Rezerviștii, polițiștii și ceferiștii îi cer lui Călin Georgescu să nu le politizeze protestul programat anterior (de trei sindicate) în aceeași zi și același loc cu „hora” anunțată de candidatul pro-rus, duminică seară, în spațiul public.

Este vorba despre o manifestație programată anterior, de Ziua Unirii Principatelor, la care vor fi prezenți polițiști, ceferiști, precum și alte sindicate din diverse ramuri de activitate, după cum specifică sindicaliștii într-un comunicat public care conține și referiri la Călin Georgescu, cu îndemnul de a nu politiza protestul.

„Considerăm că ați fost indus în eroare, deoarece organizatorii acestui Miting de Protest nu doresc transformarea acestuia într-o acțiune politică sau aniversară”, au transmis organizatorii protestului. Detalii pe larg mai jos!

„VINERI, 24 IANUARIE 2025, ÎNTRE ORELE 10:00 -16.00, NICI UN POLITICIAN NU POATE, LEGAL, PĂTRUNDE ÎN PIAȚA VICTORIEI !

Miting de Protest sindical

În atenția candidatului la președinție, dl. Călin Georgescu –

Domnule Călin Georgescu,

Că profesioniști, cu tot respectul cuvenit, va transmitem rugămintea de a va retrage afirmația făcută public pe 19 ianuarie 2025, că vă veți prinde în Hora Unirii vineri, 24 ianuarie 2025, la orele 13:00, în Piața Victoriei. Considerăm că ați fost indus în eroare, deoarece organizatorii acestui Miting de Protest nu doresc transformarea acestuia într-o acțiune politică sau aniversară”, au comunicat sindicaliștii.

Organizatorii manifestații afirmă că doresc ca premierul Marcel Ciolacu să fie prezent vineri, 24 ianuarie, la Guvern, pentru a le prezenta „stadiul angajamentelor ferme” pe care și le-a luat față de rezerviști, polițiști, ceferiști și sindicatele din toate ramurile de activitate.

„Vrem că Premierul să fie prezent, pe 24 ianuarie 2025, așa cum a fost și pe 25 Octombrie 2024 și pe 29 noiembrie 2024. Pentru a ne prezenta care este stadiul angajamentelor ferme, luate față de rezerviști, polițiști, ceferisti și sindicatele din toate ramurile de activitate. În plus, fiind vorba de dreptul nostru la viață și de dreptul nostru la legitimă apărare (proclamate de noi încă din 2011), vrem să-i solicităm argumentat abrogarea “Ordonanței Trenuleț”!

Urându-vă succes în războiul politic pe care îl duceți, va transmitem solicitarea să nu interveniți în lupta socială pe care sindicatele o duc!

Indiferent de opțiunile lor politice: rezerviștii, polițiștii, ceferistii, sindicatele și ONG-urile din toate ramurile de activitate, inclusiv ale revoluționarilor, vor fi pe 24 ianuarie 2025 în Piața Victoriei și trebuie să fim cât mai mulți, exclusiv pentru DREPTATE SOCIALĂ! În spiritul UNITĂȚII noastre, interzicem ferm, la acțiunile de acest gen, orice prezența și orice manifestare cu caracter politic”, mai precizează sindicaliștii.

„În interesul Unității de Acțiune a rezerviștilor, polițiștilor și ceferiștilor, sindicatelor și organizațiilor tuturor categoriilor socio-profesionale din România, încă din dată de 18 decembrie 2024, SCMD, FSTFR și ROMIL am rezervat Piață Victoriei, începând cu ora 10:00 pană la ora 16.00, cu precizarea că la ora 10.00 instalăm scenă și mijloacele de sonorizare, pentru lupta socială pe care o ducem, împreună, strâns uniți, împotriva angajaților noștri: guvernanți, parlamentari și magistrați, care nu-și respectă fișa postului, refuzând să-și îndeplinească misiunea constituțională de a asigura “un trăi decent” și dreptate tuturor cetățenilor României. Și i-am invitat să participe pe toți cei menționați.

Lupta noastră este împotriva unei legislații aberante a salarizării, a pensiilor (militare și civile), a indemnizațiilor sociale și a Ordonanței Trenuleț etc. ce aruncă consecințele unei crize provocată de guvernările de după revoluție și până în prezent, exclusiv asupra tuturor românilor, indiferent de vârstă și pregătire, sub numele de AUSTERITATE!

Solicităm Prim-Ministrului României, Ministrului Finanțelor Publice, Ministrului Muncii, Ministrului Transporturilor, Ministrului Apărării, Ministrului de Interne să fie prezenți pe 24 ianuarie 2025 la sediul Guvernului României, așa cum au fost și pe 25 Octombrie 2024 și pe 29 noiembrie 2024 și să se întâlnească cu cele două delegații ale protestatarilor. Vrem să aflăm cine a dat ordinul să nu se respecte art 28. (1)litera l din Legea nr. 360/2023 și cine a dat ordinul că Avocatul Poporului și Curtea Constituțională să-și încalce prerogativele și să stopeze legea nr 559/2024 aflată în curs de promulgare. În plus, fiind vorba de dreptul nostru la viață și de dreptul nostru la legitimă apărare (proclamate de noi încă din 2011), vrem să-i solicităm argumentat abrogarea “Ordonanței Trenuleț”!”, este mesajul semnat de col (r) dr. Mircea Dogaru, președintele SCMD, Maxim Rodrigo Gabriel, președinte Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, col(r) – Marian Tudor, președinte ROMIL.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.