Binevenita demisie a lui Iohannis. La ce se va înhăma Bolojan?


Binevenita demisie a lui Iohannis. La ce se va înhăma Bolojan?

Cel mai slab președinte din istoria postdecembristă a țării a demisionat!  

Sub președinția acestui globetrotter jalnic, România a fost și este devastată de recrudescenta nostalgiilor legionaroide și ceaușiste, în timp ce războiul hibrid al Kremlinului face ravagii.  

Sub președinția acestui incapabil, România a fost lăsată efectiv la cheremul serviciilor secrete, care au transformat și așa debila democratură autohtonă într-un poligon de tragere aflat la cheremul acestora.

Sub președinția acestui mut, "România educată" s-a transformat într-o platformă non-ducativă, creatoare de non-valoare.

Sub președinția acestui personaj, postura europeană a țării s-a rezumat la a fi o simplă prezență insignifiantă.

Sub președinția acestui fost premier de la Grivco, singura poziționare fastă și necesară strategic a fost cea legată de susținerea Ucrainei în demersul ei eroic de apărare împotriva violului militar rus.  

Sub președinția acestui individ, tot felul de agenți și agenturi ale Kremlinului s-au produs politic și mediatic în văzul tuturor, fără ca instituțiile de forță ale statului să intervină. Iar atunci când au făcut-o a fost fie tardiv, fie neconcludent, fie ridicol, fie insuficient, fie toate la un loc.

Sub președinția acestui depășit de situație, în CSAT s-au derulat contradicții halucinante, care nu pot demonstra decât că demisia șefului SRI și nenumirea altuia în loc nu a fost străină de fracționalitatea nerezolvată a comunității de informații românești.

Oricum, demisia este binevenită!  

Vestea și mai bună este aceea că Ilie Bolojan devine președinte interimar, practic.

O parte a frustrărilor interne se dezamorsează astfel, iar semnalul venit de la Washington produce efecte chiar înainte ca emisarul să fi ajuns în România.  

Acum, bâlbâielile informative care au produs fenomenul grotesc Georgescu, ale comunității de informații, trebuie urgent rezolvate, iar vinovații trași la răspundere. Iar prezența fostului șef al NSA la București ar putea lămuri extrem de multe...

Se înhamă Bolojan la așa ceva, fie și declarativ?  

Instrumentarea cu celeritate a dosarelor care îl vizează pe Arturo Ui trebuie pusă în execuție.

Se înhamă Bolojan la așa ceva, fie și declarativ?

Dosarul NORDIS via Ciolacu trebuie să producă demisia și anchetarea actualului premier.

Se înhamă Bolojan la așa ceva, fie și declarativ?  

Vinovații din PSD și PNL pentru ascensiunea acestui șarlatan trebuie trecuți urgent în silentio stampa și anchetați.  

Se înhamă Bolojan la așa ceva, fie și declarativ?

Vom vedea...

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.