Aflat marți la Ankara, unde s-a întâlnit cu omologul turc Recep Tayyip Erdogan, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat anularea vizitei în Arabia Saudită, care era programată inițial pentru ziua de miercuri, 19 februarie.
"Deciziile cu privire la modalitatea de a pune capăt războiului din Ucraina nu pot fi luate fără Ucraina și nici nu pot fi impuse anumite condiții. Nu am fost invitați la această întâlnire ruso-americană din Arabia Saudită - a fost o surpriză pentru noi, așa cum cred că a fost pentru mulți alții. Am aflat despre ea din mass-media. Nu știu cine va rămâne acolo, cine va pleca sau cine intenționează să meargă și unde. Sincer să fiu, nu prea îmi pasă. Ceea ce contează pentru mine este cum ne percep partenerii noștri. Suntem absolut onești și transparenți. Nu vreau nicio neînțelegere, motiv pentru care nu voi merge în Arabia Saudită. Am luat legătura cu partenerii noștri de acolo, iar eu am relații foarte bune cu Alteța Sa Regală Mohammed bin Salman. Am convenit că voi face o vizită oficială pe 10 martie", a declarat Zelenski, răspunzând la o întrebare venită din partea unui corespondent al publicației Ukrinform.
Tot în cursul zilei de marți au început negocierile pentru pace dintre delegația americană și oficialii ruși, în capitala Arabiei Saudite, Riad, care au durat peste patru ore, inclusiv o pauză de 15 minute și un "prânz de lucru".
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, alături de consilierul pentru securitate națională Mike Waltz și trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff au reprezentat partea americană la negocieri. Din partea Rusiei au fost prezenți ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, consilierul principal pentru politică externă al Rusiei, Yuri Ushakov, respectiv Kirill Dmitriev, șeful Fondului rus de investiții directe - ambii jucând un rol important în culisele unui acord recent cu SUA privind eliberarea prizonierilor ucraineni. (sursa: Ukrinform)