Ce se va întâmpla cu refugiații ucraineni după sfârșitul războiului? Incertitudinea care planează la nivelul statelor UE


Ce se va întâmpla cu refugiații ucraineni după sfârșitul războiului? Incertitudinea care planează la nivelul statelor UE

Uniunea Europeană caută soluții pentru situația milioanelor de refugiați din Ucraina, în condițiile în care nu există un plan pentru statutul lor după încheierea războiului cu Rusia.  

În prezent, statutul juridic în UE al celor 4 milioane de ucraineni este determinat de Directiva privind protecția temporară, al cărei efect este temporar și va înceta odată cu încetarea focului, a precizat portalul Euractiv.  

Directiva permite statelor UE să acorde cetățenilor ucraineni dreptul de a trăi, de a lucra și de a avea acces la toate serviciile europene, dar are valabilitate numai până în martie 2026, iar mulți ucraineni vor să rămână în continuare, după încheierea războiului, în țările unde au fost primiți.

Potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, numărul ucrainenilor care sunt pregătiți să se întoarcă acasă după încetarea ostilităților este în scădere. În 2024, 65% și-au confirmat intenția de a se întoarce în Ucraina, față de 77% în urmă cu doi ani.  

După finalizarea directivei, fiecare stat membru al UE va trebui să decidă singur, ținând cont de legislația națională, în legătură cu ceea ce să facă cu refugiații din Ucraina: să urmărească integrarea noilor veniți sau să îi încurajeze să se întoarcă acasă, a notat Euractiv.

Unele țări iau deja unele măsuri în această direcție, cum e cazul Poloniei, care va oferi un statut de ședere temporară de trei ani ucrainenilor care se află sub protecția directivei paneuropene de cel puțin un an. Republica Cehă nu va oferi noi măsuri de protecție temporară după încheierea conflictului, dar va oferi un permis de ședere special de cinci ani acelor cetățeni ucraineni care locuiesc în țară de doi ani și sunt angajați. Ministerul german de Interne a declarat că a elaborat deja opțiuni de acțiune, dar că deciziile concrete vor fi luate de următorul guvern. În același timp, ministerul a menționat că este necesară o abordare europeană unificată a acestei probleme. La sfârșitul anului trecut, site-ul InPoland, citând date de la Eurostat, a relatat despre o revărsare a refugiaților ucraineni din Polonia către Germania.  

Între timp, Comisia Europeană a comunicat că au început discuțiile privind viitorul directivei și implicațiile eliminării sale treptate. Se preconizează că o poziție comună ar putea fi formulată în prima jumătate a acestui an. Anterior, The Guardian a scris că mii de refugiați ucraineni care stau în Ungaria riscă să ajungă pe străzi. Potrivit publicației britanice, guvernul ungar a încetat deja să le ofere cazare. Budapesta a explicat această decizie spunând că unele regiuni din vestul Ucrainei ar fi  "sigure" pentru întoarcerea refugiaților. (sursa: Euractiv)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.