Cine este Lăcrămioara Axinte, fosta judecătoare care a organizat, pe Tik Tok, „strategia” de „bombardare” a Curților de Apel din toata țara cu solicitări de anulare a deciziei CCR din decembrie 2024


Cine este Lăcrămioara Axinte, fosta judecătoare care a organizat, pe Tik Tok, „strategia” de „bombardare” a Curților de Apel din toata țara cu solicitări de anulare a deciziei CCR din decembrie 2024

Peste 130 de cetățeni par a se fi adresat instanțelor de judecată cu solicitări similare celei admise joi de Curtea de Apel Ploiești (detalii AICI), aparent sub ghidajul unei foste judecătoare din Botoșani, Lăcrămioara Axinte, care i-a instruit pas cu pas, pe contul său de Tik Tok, unde posta chestii gospodărești banale înainte de apariția lui Călin Georgescu din toamna anului trecut. A devenit apoi o înflăcărată susținătoare a acestui, participând inclusiv la proteste sau adunări publice de susținere a candidaturii acestuia, mesajele sale publice căpătând, totodată, vizibilitate și audiență remarcabilă (atât pe Tik Tok cât și pe Facebook).  

„Dacă vom găsi un judecător de Curte de Apel care sa admită cererea, hotărârea de suspendare va fi executorie și va fi primul pas spre reluarea turului 2”, scrie Lăcrămioara Axinte pe Tik Tok, alături de un video în care îi instruiește pe georgiști cum să obțină „turul doi înapoi” în doar doi pași.  

Primul pas este o plângere către CCR în care solicitantul cerea revocarea „actul administrativ normativ intitulat Hotărârea Curții Constituționale a României nr.32 din 06.12.2024 publicată în Monitorul Oficial nr.1231 din 06.12.2024 deoarece îmi încalcă dreptul meu fundamental prevăzut în art. 36 alin. 1 din Constituția României, de a-mi exercita votul liber în turul al II-lea al scrutinului prezidențial, pentru următoarele... (detalii AICI) 

Pasul doi cuprinde indicații despre solicitarea de chemare în judecată a CCR și despre  „1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral normativ intitulat Hotărîrea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 până la soluționarea definitivă a capătului 2 de cerere; 2) Anularea Hotărârii CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024; 3) Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată făcute de mine, reclamantul, în acest proces.”  

În solicitarea adresată instanței, reclamantul (oricare va fi fost acesta) arăta că „Hotărârea CCR nr. 32 din 6 decembrie 2024 este un act administrativ normativ, așa cum este definit de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004: este un act emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării și executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.  

Curtea Constituțională a României este o autoritate publică, iar Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, a fost dată, așa cum se arată în chiar cuprinsul hotărârii în paragraful 3, în aplicarea legii, respectiv art. 37 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 și art. 3 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Președintelui României, și a produs efecte juridice, întrerupând intempestiv procedura de votare pentru turul al II-lea al alegerilor prezidențiale și împiedicând cetățenii români cu drept de vot, printre care mă număr și eu reclamantul, să-și exercite acest drept fundamental prevăzut în art. 36 alin. 1 din Constituția României.” 

 

Context. Joi la amiază, opinia publică lua act, cu stupoare sau satisfacție, în funcție de oroarea sau aderența față de clubul pseudosuveranist al lui Călin Georgescu, de soluția dispusă de un judecător al Curții de Apel Ploiești într-un dosar deschis de o femeie, Gheorghița Popescu, privind suspendarea imediată și anularea hotărârii Curții Constituționale (CCR) nr. 32 din 6 decembrie 2024, care invalidase alegerile prezidențiale de anul trecut. 

O avocată renumită consultată de Podul în acest context a arătat că nu se miră pentru că, din experiența sa, Curțile de Apel din Ploiești și Galați i se par cele mai „corupte” (sau susceptibile de a fi corupte). 

Potrivit snoop.ro, până vineri dimineață, 25 aprilie 2025, au fost depuse 130 dosare, aproape 50 au fost respinse, altele au primit termene de judecată între 25 aprilie și 3 iunie, iar unele nu au primit încă niciun termen. 

Și Lăcrămioara Axinte, fosta vicepreședintă a Tribunalului Botoșani, apare și pe lista celor care au deschis procese. Al ei a fost înregistrat la Curtea de Apel Suceava pe 11 aprilie 2025, însă a primit termen abia pe 20 mai 2025, mai arată snoop.ro 

Fosta judecătoare este urmărită, pe TikTok, de peste 31.000 de oameni cărora le vorbește din zeci de clipuri pro Călin Georgescu sau le adresează mesaje conspiraționiste despre intrarea iminentă a României în război. De asemenea, are și postări în care îl ironizează pe liderul ucrainean Volodimir Zelenski, 

Pensionara specială Axinte, acum în vârstă de 59 de ani, are o experiență vastă în justiție, ultima funcție ocupată în domeniu fiind de vicepreședinte al Tribunalului Botoșani (2022). 

Pe site-ul luju.ro, Axinte a criticat decizia de a-l exclude din cursa prezidențială pe Georgescu: „E inadmisibil ca un judecător ÎCCJ să interzică dreptul de a candida unei persoane care nu a fost condamnată definitiv… Ce-ar fi dacă mâine cei 5 judecători din BEC ar fi dați afară din magistratură fără să le fie adusă la cunoștință vreo învinuire? Rușine! Nu meritați nici funcția, nici numele de judecător”. 

Fosta judecătoare deține și un blog unde îi critică pe contracadidații lui George Simion, înlocuitorul lui CG în prezentele alegeri, și unde, după o serie de postări în pandemie (ultima din 24 mai 2020), revine brusc cu postări în care critică decizia CCR din decembrie 2024. Detalii AICI.  

Contul de TIK TOK al judecătoarei AICI

Potrivit biografiei și CV-urilor publice, fosta judecătoare, născută în Botoșani la 20 septembrie 1965, a fost admisă la Facultatea de Drept abia la 26 de ani (a urmat dreptul la Iași, între 1991-1996), obținând la examenul de licență media 8,35; între 1 august 1984 – 31 mai 1997 a lucrat ca asistentă medicală la Spitalul de Psihiatrie Botoşani.  

Până să apară „fenomenul” Călin Georgescu, pensionara specială Axinte era preocupată de chestiuni gospodărești banale cum ar fi filtre pentru purificarea apei, hrană sănătoasă și gătit (nu degeaba sute de conturi care promovau exact astfel de preocupări, finanțate de Rusia, au devenit brusc pro Georgescu când a fost nevoie să-i răspândească aberațiile în rețelele de socializare): 

 

CITEȘTE ȘI: Haos în politică și justiție după decizia de „turul doi, înapoi” a Curții de Apel Ploiești. Deși instanțele judecătorești nu au competența de a anula sau suspenda decizii ale CCR, nu e clar dacă vor mai fi alegeri în luna mai / CSM ajununță că a sesizat Inspecția Judiciară în cazul judecătorului Alexandru Vasile. „Pare un mecanism bine pus la punct, o inginerie juridică premeditată”

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.