Marxista Victoria Stoiciu le cere colegilor de la PSD să renunțe la fandoselile fals conservatoare de tip AUR și să revină la ideologia de stânga, lansând public și un mare adevăr: „Noi, PSD, nu avem cum să fim antisistem când noi suntem chiar sistemul!”


Marxista Victoria Stoiciu le cere colegilor de la PSD să renunțe la fandoselile fals conservatoare de tip AUR și să revină la ideologia de stânga, lansând public și un mare adevăr: „Noi, PSD, nu avem cum să fim antisistem când noi suntem chiar sistemul!”

Senatoarea social-democrată Victoria Stoiciu - vicepreşedinte PSD pentru relaţia cu ONG-urile şi dialog civic, susținătoare vocală a drepturilor pentru minoritățile LGBT și colaboratoare apropiată a fostului premier PSD Marcel Ciolacu, căruia în loc să-i atragă atenția asupra risipei bugetare, i-a lăudat ceva ce niciun alt român nu a mai remarcat că ar poseda - „inteligența” -, comparându-l chiar cu Winston Churchill, motiv pentru care a ajuns prima pe lista pentru Senat la Vaslui, județ cu care nu a avut vreodată vreo legătură - afirmă într-un interviu că partidul din care face parte ar trebui să se întoarcă la ideologia sa de bază, de stânga, și să termine cu fandoselile naționalist-extremiste de tip AUR, fals conservatoare și anti-sistem pentru că „PSD este chiar sistemul”.

O declarație admirabil de corectă pe care Stoiciu o face în interviul acordat jurnalistului Matei Udrea care poate fi citit integral AICI

Senatoarea mai spune PSD va supravieţui doar dacă va trece printr-o reformă profundă la toamnă, la Congres. Ea consideră că e nevoie de o nouă conducere credibilă, cu mesaje proaspete, care să clarifice doctrinar partidul, considerând că azi, PSD este o formaţiune social-conservatoare, la care politicile de stânga se amestecă adesea cu poziţionările conservatoare în ideea că şi electoratul este tradiţionalist. 

„Atmosfera în partid este una de expectativă, pentru că vom avea în toamnă un congres unde există speranţa că vom lua nişte decizii care să ajute partidul să se relanseze pe o traiectorie corectă, care să asigure pe de o parte o reprezentare justă, corectă a valorilor noastre doctrinare şi care să redea electoratului încrederea în viziunea social-democrată, pe de altă parte. Cred că este un lucru foarte important. Nu e în joc doar viitorul nostru ca partid, eu cred – şi de asta mi se pare foarte important – că este în joc viitorul societăţii, pentru că, fără un partid autentic de stânga în România, ascensiunea extremismului de dreapta va fi foarte greu de oprit!”.

„Este o abordare foarte greşită să mergem pe un culoar conservator, pentru că intrăm în concurenţă cu AUR, cu SOS şi niciodată nu vom putea să fim mai buni decât ei! Pentru că e simplu, dacă noi venim cu acest tip de discurs nu facem decât să legitimăm discursul lor, e ca şi cum noi am deszăpezi pârtia de schi şi vine AUR cu schiurile şi se dă pe pârtia pe care noi am deszăpezit-o.” 

„Plus că, între copie şi original oamenii, vor alege tot timpul originalul! Adică de ce să alegi PSD cu un discurs conservator, când există AUR cu un discurs mult mai credibil pe zona asta şi care întruneşte şi alte elemente! Uitându-mă şi pe datele la care am acces, dar şi observaţia empirică, de zi de zi, din discuţii, există clar un nucleu de oameni care votează AUR şi SOS pentru că împărtăşesc sau au nişte viziuni foarte conservatoare, anti-sorosiste, anti-LGBT-iste sau ştiu eu cum. Dar o foarte mare parte a acestui electorat nu votează AUR pentru că sunt ultra-conservatori! Votează AUR pentru că sunt frustraţi, sunt revoltaţi de sistem, pentru că s-au săturat! Pentru că e efectiv un vot antisistem, nu e un vot ultraconservator. Ori noi, PSD, nu avem cum să fim antisistem când noi suntem sistemul!” 

 „Am auzit foarte mulţi oameni de dreapta în ultima vreme, în discuţii private, bineînţeles, care îmi spuneau: „Nu credeam vreodată să spun că avem nevoie de un Partid Social Democrat pe bune!“. Dar acum, văzând ce se întâmplă şi ascensiunea extremismului, au realizat că e nevoie de un echilibru în societate. Ai guvernări de dreapta care duc lucrurile într-o zonă de liberalizare, de flexibilizare, de fiscalitate redusă, trebuie să vină după asta stânga, să echilibreze. Efectiv, e o dinamică după care au funcţionat democraţiile occidentale şi pe care trebuie să o avem şi noi ca să ţinem sub control. Experienţa altor state ne arată că nu s-a găsit încă soluţia magică pentru a elimina de tot extremismul de dreapta, dar măcar să fie ţinuţi sub control şi într-o zonă care să nu pericliteze traiectoria pro-europeană şi democratică a României.” Mai multe detalii AICI 

În ce privește cariera politică a Victoriei Stoiciu, vă recomandăm și:

Colhoznica guvernamentală Victoria Stoiciu, mare iubitoare de seceră și ciocan, impusă de Marcel Ciolacu în fruntea listei pentru Senat a PSD Vaslui, pe modelul după care opera și baronul infractor Dumitru Buzatu

Marxista cocoțată de Marcel Ciolacu în fruntea listei PSD Vaslui pentru Senat s-a integrat perfect în gașca politică crescută la sânul infractorului Dumitru Buzatu / Victoria Stoiciu este autoare de texte antiromânești grețoase și chiar îi acuză pe românii care îi ajută pe refugiații ucraineni că, în realitate, îi detestă

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.