Franța va recunoaște statul Palestina la Adunarea Generală a Națiunilor Unite de la New York, în septembrie, a anunțat joi președintele Emmanuel Macron pe pagina sa de X.
„Fidel angajamentului său istoric faţă de o pace justă şi durabilă în Orientul Mijlociu, am decis ca Franţa să recunoască statul Palestina. Voi face acest anunț solemn în fața Adunării Generale a Națiunilor Unite, în septembrie. Cel mai urgent lucru astăzi este să punem capăt războiului din Gaza și să salvăm populația civilă”, a scris Macron, pe platforma X.
„Avem nevoie de o încetare imediată a focului, de eliberarea tuturor ostaticilor și de ajutor umanitar masiv pentru populația din Gaza. De asemenea, trebuie să asigurăm demilitarizarea Hamas, să securizăm și să reconstruim Gaza. Și, în cele din urmă, trebuie să construim statul Palestina, să îi garantăm viabilitatea și să ne asigurăm că, prin acceptarea demilitarizării sale și recunoașterea deplină a Israelului, acesta contribuie la securitatea tuturor celor din regiune”, a mai scris liderul francez.
Prezentul conflict dintre Israel și Hamas a fost declanșat de atacul terorist din 7 octombrie 2023, soldat cu moartea a 1.218 israelieni. Atacul din 7 octombrie a dus la o amplă operațiune militară israeliană, soldată cu moartea a 54.600 de palestinieni, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, cifre considerate oarecum corecte de ONU, dar puternic contestate de Israel și aliații acestuia.
Mic context. Franța va coprezida în septembrie, împreună cu Arabia Saudită, o conferință internațională a șefilor de stat și de guvern menită să relanseze așa-numita soluție cu „două state”, palestinian și israelian, scrie Agerpres.
Această conferință, programată inițial pentru iunie, a fost amânată în ultimul moment din cauza războiului dintre Israel și Iran. Între timp, o reuniune la nivel ministerial va avea loc în perioada 28-29 iulie la New York.
Până în prezent, cel puțin 142 de state au recunoscut un stat palestinian, potrivit unui bilanț AFP. Statele Unite și Israelul se opun ferm unui astfel de plan.
Reacții dinspre Israel
Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a criticat anunțul făcut de Emmanuel Macron, conform căruia Franța va recunoaște în septembrie statul Palestina.
Premierul israelian a avertizat că, această decizie „recompensează teroarea” și constituie o amenințare existențială, oferind o „rampă de lansare pentru anihilarea Israelului, nu o construcție menită să trăiască în pace alături de el”.
„Să fim clari: palestinienii nu caută să creeze un stat alături de Israel, ci caută să creeze un stat în locul Israelului”, a scris Netanyahu, pe X.
De asemenea, consultatul român George Rîpă a reacționat critic într-o postare pe Facebook: „Ce oroare. Franṭa s-a predat terorismului palestinian!”.
Keir Starmer, presat de parlamentari
Între timp însă și în Marea Britanie se mișcă lucrurile într-o direcție similară. Mai exact, Sir Keir Starmer, premierul laburist, este supus unor presiuni tot mai mari pentru a recunoaște statul palestinian, peste 100 de deputați semnând o scrisoare transpartinică prin care îi cer să facă un astfel de gest, transmite Sky News.
Scrisoarea a fost inițiată de parlamentara laburist Sarah Champion, care este, de asemenea, președinta Comisiei pentru dezvoltare internațională.
„Recunoașterea Palestinei de către Marea Britanie ar avea o însemnătate istorică deosebită având în vedere rolul său de autor al Declarației Balfour și de fostă putere mandatorie în Palestina”, au scris parlamentarii britanici.
„Din 1980 susținem soluția cu două state. O astfel de recunoaștere ar consolida această poziție și ar fi la înălțimea unei responsabilități istorice pe care o avem față de poporul aflat sub mandatul nostru" . Detalii AICI despre mandatul britanic pentru Palestina.
La începutul acestei luni, aproape 60 de deputați laburiști i-au cerut lui David Lammy și Ministerului de Externe să recunoască imediat Palestina ca stat, într-o scrisoare privată, dar acest nou apel arată cât de nemulțumiți sunt încă mulți de refuzul guvernului de a-și schimba poziția în această privință.
Noaptea trecută, guvernul de la Londra a publicat o declarație privind Gaza, în care a calificat situația drept „incalificabilă și de nedescris”, dar tot mai mulți deputați laburiști afirmă că nu este suficient.