Mai multe relatări din presa americană și internațională relevă că ultima întâlnire, de vineri, 17 octombrie, dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski a fost, departe de ochii presei, aproape la fel de tensionată ca și cea din februarie când atât președintele american, cât și vicepreședintele JD Vance i-au cerut liderului de la Kiev să facă apel la „diplomație” pentru a încheia războiul început de Rusia, reproșându-i în același timp că nu este suficient de recunoscător Statelor Unite pentru ajutorul militar acordat.
De data asta, potrivit surselor consultate de Financial Times (FT) și Reuters, Trump ar fi înjurat și țipat de mai multe ori în timpul întrevederii cu Zelenski, avertizându-l că Putin va distruge Ucraina dacă nu acceptă condițiile acestuia, respectiv cedarea integrală a Donbasului.
Întrebat dacă i-a spus lui Zelenski că Ucraina trebuie să cedeze toată regiunea Donbas Rusiei, Trump a răspuns că nu. „Să rămână aşa cum este. În acest moment este împărţită. Cred că 78% din teritoriu este deja ocupat de Rusia”, a spus Trump. „Să rămână aşa cum este acum. Ei pot negocia ceva mai târziu”, a afirmat liderul de la casa Albă.
În ansamblu, deşi nu a fost un dezastru pentru ucraineni, discuţia de vineri a fost o dezamăgire clară pentru Zelenski, care sperase să-l convingă pe Trump să furnizeze guvernului său rachete Tomahawk cu rază lungă de acţiune, capabile să lovească adânc în interiorul Rusiei, scrie Reuters.
Trump nu a decis încă dacă va pune la dispoziţie rachetele Tomahawk, a declarat duminică seara vicepreşedintele SUA, JD Vance, unui grup de reporteri. Detalii mai jos despre performanțele acestor rachete.
„A fost destul de rău”, a spus una dintre sursele Reuters despre întâlnire. „Mesajul a fost: «Ţara voastră va îngheţa şi va fi distrusă»”, dacă Ucraina nu încheie un acord cu Rusia. O altă sursă a negat însă că Trump ar fi spus că Ucraina va fi „distrusă”, menţionează Reuters. Dar ambele surse au afirmat că Trump a recurs de mai multe ori la un limbaj vulgar.
Sursele au mai spus că ar fi avut impresia că Trump a fost influenţat de convorbirea telefonică avută joi cu Vladimir Putin.
În timpul acelei convorbiri, potrivit The Washington Post, Putin a propus un schimb teritorial în care Ucraina ar ceda regiunile Doneţk şi Lugansk în schimbul unor mici părţi din Zaporojie şi Herson.
Una dintre surse a declarat că oficialii americani i-ar fi propus exact acest schimb lui Zelenski, în cadrul întâlnirii de vineri.
Ucrainenii consideră că porţiunea din Doneţk şi Luhansk pe care încă o deţin are o valoare strategică majoră – ei cred că renunţarea la acest teritoriu ar face restul Ucrainei mult mai vulnerabil la ofensivele ruseşti, a declarat una dintre persoanele informate despre întâlnire. Această sursă a comentat că renunţarea la vestul Doneţkului şi Luhansk ar echivala cu un act de „sinucidere”.
Tomahawk este o rachetă de croazieră subsonică, ghidată, care poate lovi cu precizie obiective aflate la sute sau mii de kilometri distanță. Raza standar de acțiune a variantelor moderne este de aproximativ 1.600 de kilometri. Ele zboară la altitudine mică pentru a evita detectarea, urmează rute complexe și sunt echipate cu un focos de aproximativ 450 kg proiectat pentru distrugerea de ţinte fixe, conform unui site de specialitate.
Variantele moderne însă permit schimbarea țintei în timpul misiunii, pot zbura ore întregi în așteptarea momentului propice pentru a lovi ținta și oferă funcţii de recunoaştere/feedback post-lovire (în funcţie de senzori). Aceste funcţii le fac foarte flexibile pentru lovituri de precizie şi pentru ajustarea ţintelor pe parcursul misiunii.
În mod tradiţional Tomahawk este lansat de la bordul navelor sau submarinelor, dar pot fi lansate și terestru. Sunt considerate una dintre cele mai fiabile rachete pentru lovituri în adâncime şi operaţiuni strategice.
Limitări: sunt subsonice (deci pot fi interceptate de sisteme moderne de apărare aeriană dacă sunt detectate la timp), costă mult per unitate şi necesită platforme/autorizări specifice la lansare. De asemenea, stocurile sunt finite şi producţia nu a putut fi întotdeauna accelerată rapid — ceea ce limitează utilizarea extensivă în conflicte prelungite, conform navair.navy.mil.
Experta în securitate Iulia Joja, cadru didactic în SUA, la Universitatea Georgetown din Washington, și cercetătoare la Middle East Institute, a explicat pentru „Adevărul” în ce măsură livrarea de rachete Tomahawk ar putea schimba dinamica războiului din Ucraina:
„Răspunsul este că depinde de cantitate. Nu știm cât de mare este arsenalul Statelor Unite, dar este probabil mai mare de 4.000 de asemenea focoase. E o diferență foarte mare între a da Ucrainei un număr însemnat de astfel de rachete sau 10/20 de astfel de rachete - ceea ce e foarte posibil. Unii analiști asta prevăd, că dacă va primi, Ucraina va primit rachete Tomahawk cu țârâita, cum a făcut fosta administrație Biden cu sistemele Patriot, fapt care ar ajuta Rusia să se adapteze foarte rapid.”
Joja a susținut că în 2017, Turcia a cumpărat cele mai avansate sisteme de apărare antiaeriană rusești, S-400. „Acum, rușii, probabil în pregătirea și prevenirea posibilității ca Ucraina să primească Tomahawk-uri, pentru prima dată, conform presei turcești, s-a oferit să cumpere înapoi sistemele de apărare antiaeriană S-400”, a adăugat ea. Asta ne relevă faptul că pentru ruși ar însemna o problemă majoră această livrare.
„Dacă Ucraina primește în jur de 100 de rachete, asta poate să schimbe semnificativ dinamica războiului, în sensul în care Ucraina acum folosește drone și tehnologie dezvoltată pe timp de război atât de avansată încât hiar americanii încearcă să învețe de la ucraineni. Dar, rușii se adaptează foarte, foarte rapid și această tehnologie extrem de avansată cu care Ucraina a condus în ultimele luni o campanie foarte eficientă de distrugere a capabilităților energetice, adânc în teritoriul Rusiei, această strategie devine mai puțin eficientă pentru că rușii își adaptează sistemele de apărare anti-aereană împotriva dronelor”, a mai spus Iulia Joja.
Experta a susținut că spre deosebire de administrația Biden, care a refuzat să lase ucrainenii să folosească informațiile de intelligence american pentru a lovi cu tehnologie ucraineană obiective vitale din teritoriul rusesc, în special de producție și transport de energie, administrația Trump a permis acest lucru. „Deci cu tehnologie proprie ucraineană, nu livrată de către occidentali, dar cu acceptul și cu ajutorul pe intelligence al administrației Trump, Ucraina duce în continuare o campanie de succes, în sensul în care s-a ajuns ca rușii să stea la coadă la benzină”. Articolul poate fi citit integral AICI