La 25 octombrie 1921, la Sinaia, s-a născut Regele Mihai I al României, trecut la Domnul în 2017, după o viață de slujire și de statornicie în spiritul demnității și al datoriei pentru România.
Acum, la 80 de ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și 8 ani de la trecerea sa din această lume, personalitatea Regelui Mihai al României ni se înfățișează tot mai puternic și mai clar drept expresia unei înalte înțelepciuni și a unei credințe curate în Dumnezeu dar și în destinul național al României, trecute prin atâtea încercări și tragedii în timpul vieții acestui mare reprezentant al spiritului tradițional al monarhiei europene, creuzet de cultură și virtute pentru lume.
Regele Mihai I al fost loial României nu doar în timpul domniei sale când a contribuit la scurtarea războiului și la revenirea Transilvaniei de nord-vest la Țara Mamă, însă și în exilul la care l-au obligat sovieticii și cozile lor de topor comuniste dar și apoi, la vârsta senectuții, când a fost un mare avocat al reafirmării României, eliberate de tiranie, drept o națiune europeană liberă și democratică, o țară cu drepturi depline în cadrul UE și al NATO.
La 25 octombrie 1944, după lupte grele, Armata Română a declarat eliberarea ultimelor palme de pământ românesc, în urma bătăliei de la Carei, încheind astfel paranteza tragică începută prin diktatul de la Viena, din 30 august 1940. Acest moment solemn, al eliberării defintive a teritoriului intracarpatic al României de sub regimul horthy-ist, în ziua aniversării Regelui, reprezintă nu doar un moment de emoție și implinire pentru românii ardeleni și pentru români în ansamblu, ci va fi sărbătorit drept Ziua Armatei Române. La fel precum Regele Mihai a dat dovada patriotismului său profund și demn în toate clipele vieții sale, la fel Armata Română, între 23 august 1944 - 25 octombrie 1944, prin acte de jertfă și eroism pe care suntem chemați să le păstrăm vii în memoria României, reușește să elibereze Transilvania de sub o stăpânire care a nu a adus decât teroare, oroare, tragedie umană și represiune totalitară.
Să fim mândri și demni de Eroii noștri! Să ne uităm niciodată pilda de patriotism pe care, de la M.S. Regele Mihai I al României și până la ultimul soldat necunoscut, ne-au oferit-o înaintașii noștri!