”Eu țin la folosul națiunii, nu la fala mea”

Marele bărbat basarabean Vasile Stroescu de la Trinca, pe care îl comemorăm la 11 noiembrie, a lăsat urme frumoase pe tot întinsul Ţării: a construit şcoli, spitale, cămine culturale, aziluri, biserici în Basarabia, Ardeal, Maramureş, Bucovina, a sprijinit financiar mișcarea de iluminare și deșteptare națională din Transilvania reprezentată de Asociația „ASTRA”, a ajutat sute şi mii de oameni bolnavi şi necăjiţi, a susţinut cartea şi presa de limbă română, a dat o bună parte din averea sa pentru ca basarabenii să se trezească „din somnul cel de moarte” şi să-şi cucerească dreptul la identitatea şi unitatea naţională.

Viaţa lui Vasile Stroescu este o vibrantă lecţie de dragoste a unui fiu faţă de poporul său. El a fost și rămâne modelul Omului devotat neamului său, care și-a transformat bogățiile private în bunuri publice.

Rămâne celebră și de mare învățătură declarația lui Vasile Stroescu, Primul Președinte al Parlamentului României întregite, declarație cu încărcătură testamentară: „Tot ce am agonisit, dăruiesc neamului românesc.” În care secol sau mileniu ar mai putea răsuna în Parlamentul României, o asemenea mărturie publică din partea președintelui sau deputaților?

Cinstindu-i numele şi faptele patriotice, e greu să nu te întrebi: câţi din milionarii şi miliardarii de pe ambele maluri ale Prutului îşi iubesc poporul şi câţi din ei îşi înveşnicesc faptele în construirea de şcoli, licee, universităţi în care să înveţe cei mai talentaţi copii din Țară? Şi mai departe: câţi din milioanele de români sunt orientaţi spre binele public, susţin şi participă la activităţi în folosul comunităţilor din care fac parte?

Comemorarea lui Vasile Stroescu în luna noiembrie e un prilej de a aminti tuturor demnitarilor că dragostea faţă de popor se manifestă nu prin pensii speciale și șiretlicuri de a stoarce cât mai multe privilegii pentru casta și breasla ta, ci prin voința de a spori bunurile publice și a-ți servi onest națiunea.

Totodată, filantropia și generozitatea marelui român basarabean, ne oferă ocazia să privim în ochii multimilionarilor de pe ambele maluri ale Prutului și să-i întrebăm – în ce măsură îi mai interesează soarta românilor necăjiți și nivelul de educație și cultură al poporului român? Cine din cei care şi-au făcut averi fabuloase în anii tranziţiei ar îndrăzni să îmbrăţişeze crezul lui Vasile Stroescu: „Eu îs cu totul la dispoziţiunea ţării mele cu mintea cât mi-a dat Dumnezeu, cu toată inima şi cu toată averea mea... Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea.”

Gândindu-mă la trecut şi prezent, la distrugerea sau la furtul bunurilor publice, la fundaţiile şi actele de „caritate” ale politicienilor din contul statului şi fala, lustruiala de sine, gândindu-mă la statura uriaşă a lui Vasile Stroescu şi la pigmeii de astăzi, îmi vin în memorie vorbele unui alt mare român, Nicolae Iorga: „Nu e nici un mormânt destul de bine închis, ca să nu pătrundă într-însul blestemul, şi nici unul destul de adânc, până la care să nu coboare recunoştinţa noastră”.

Dincolo de forfota cotidiană, de uitare şi tăcere, recunoştinţa noastră îmbrăcată în cuvinte de veșnică pomenire, sparge întunericul şi aprinde lumânări în tot spațiul românesc sfințit de faptele frumoase ale ilustrului patriot și filantrop basarabean Vasile Stroescu.