Mamdani, noul primar al New York-ului, este un comunist. Într-un discurs ținut în februarie 2021 la o conferință a tinerilor Socialiști Democratici din SUA, a vorbit clar și fără ezitări despre naționalizarea mijloacelor de producție: „Multe din lucrurile în care credem sunt deja populare în acest moment. Dar există și alte chestiuni în care credem cu tărie, fie că este vorba de BDS (boicot, dezinvestiții și sancțiuni), nu-i așa? Sau fie că este vorba de obiectivul final de a prelua mijloacele de producție, unde nu avem același nivel de sprijin în acest moment”.
Este exact ceea ce cereau Karl Marx și Friedrich Engels în „Manifestul Comunist”: „centralizarea tuturor mijloacelor de producție în mâinile statului”!
Tovarășul Mamdani, ceva mai fricos decât Marx, spune însă că „acum nu e încă momentul” să facă tărăboi pe tema naționalizării economiei.
De aceea susțin că New York-ul intră într-un experiment comunist care va îngropa economia orașului.
Ce vrea comunistul-populist Mamdani?
– Economate, cum avea Vanghelie în Sectorul 5, adică magazine de stat care vor vinde marfă ieftină. Economatele lui Vanghelie au fost un jaf corupt, probabil că locuitorii Sectorului plătesc și azi pentru ele. Economatele lui Mamdani știți în cine vor lovi? În micile magazine de familie, care nu vor putea face față concurenței neloiale a administrației locale.
– Autobuze gratuite: costuri neclare / enorme. Vor deveni dormitoare pentru oamenii străzii, fenomen care a fost deja experimentat în alte orașe cu transport public gratuit.
– Înghețarea chiriilor: s-a mai experimentat în Bronx, a fost un eșec total. Proprietarii pierdeau bani, abandonau clădirile sau le dădeau foc, ca să încaseze asigurarea. În Europa, în orașele cu chirii înghețate, nu se mai găsea absolut nimic de închiriat.
– Vrea să construiască 200.000 de locuințe: uitați-vă ce se petrece în România. Statul construiește scump și prost, iar apoi locuințele vândute ieftin sunt preluate de eșalonul de jos al clientelei politice.
Cum va finanța Mamdani acest dezmăț populist? Crescând taxele.
Care va fi rezultatul? New-yorkezii deja plecau din oraș, acum fug în masă – vânzările de case din Florida au explodat, iar cumpărătorii sunt exact cei care fug să scape de binefacerile comunismului mamdainez. Baza de taxare o să se diminueze, orașul se va îngropa în probleme financiare.
De ce am scris? Unu, pentru că presa din România este sufocată de traduceri din propaganda progresistă, care încearcă să bage sub preș ideologia comunistă a primarului newyorkez.
Doi, pentru că, la București, sunt alegeri în câteva săptămâni. Așa că le spun prietenilor mei: nu dați Bucureștiul pe mâna PSD sau a asociaților săi! Orașul nu-și mai poate permite un jaf, urmat de faliment, ca pe vremea doamnei din Voluntari.