Exportatorii chinezi profită de dependența Rusiei de importurile din China, pe fondul sancțiunilor internaționale, umflând de mai multe ori prețurile produselor pentru clienții din complexul militar-industrial rus. Prețurile medii stabilite de companiile chineze pentru astfel de produse exportate în Rusia au crescut de aproape 10 ori mai mult decât pentru alte țări în perioada 2021-2024, potrivit datelor Institutului de Cercetare a Economiilor în Dezvoltare al Băncii Finlandei (Bofit).
Datele Bofit indică faptul că prețurile medii ale produselor chinezești supuse controlului exporturilor au crescut pentru cumpărătorii ruși cu 87% în perioada 2021-2024. În același timp, prețurile produselor similare exportate către alte țări au crescut cu doar 9%.
Oficialii ruși se plâng de această situație, dar nu au ce face pentru a reduce exploatarea la care supun chinezii economia rusă, deoarece aceasta e grav dependentă de relația cu companiile chineze.
"China nu se comportă ca un aliat. Uneori ne dezamăgește și încetează plățile, alteori profită de situație, alteori este vorba de un adevărat jaf. Nu este nimic aliat în asta", a declarat pentru Moscow Times un oficial rus, sub protecția anonimatului.
Nici exportatorii turci nu au fost indulgenți cu companiile ruse, crescând substanțial prețurile pentru produsele livrate în Rusia. Astfel, produsele care au intrat sub incidența sancțiunilor au devenit cu 25-55% mai scumpe pentru companiile din Rusia decât alte produse. Prețurile medii ale importurilor în Rusia care fac obiectul sancțiunilor au crescut cu 75% în perioada 2021-2024, în timp ce prețurile celorlaltor produse au rămas la același nivel, potrivit rezultatelor analizei datelor din 14 țări.
Potrivit Financial Times, care preia declarația unui înalt oficial occidental implicat în impunerea de sancțiuni, livrările la prețuri supraevaluate pot fi considerate "un rezultat destul de acceptabil", chiar dacă ținta inițială a sancțiunilor a fost ruperea complexului militar-industrial rus de furnizorii din alte țări.
"Dacă crești prețul mărfii cu 80%, reduci aproape la jumătate volumul pe care îl pot cumpăra în realitate", a declarat interlocutorul FT.
Din păcate, există și companii europene care profită chiar de dependența Ucrainei de importuri de produse chineze pentru echipamente militare. Astfel, o companie cehă a fost acuzată că a vândut Ucrainei drone fabricate în China la prețuri exorbitante, uneori de aproape 20 de ori mai mari decât prețul inițial. Compania este anchetată pentru evaziune fiscală, potrivit presei din Cehia.