Criză sanitară majoră în Rusia: epidemia de HIV a scăpat de sub control pe fondul războiului purtat împotriva Ucrainei


  • ACP
  • Dec 3, 2025 10:47
  • 924
Criză sanitară majoră în Rusia: epidemia de HIV a scăpat de sub control pe fondul războiului purtat împotriva Ucrainei

Numărul celor care sunt infectați cu HIV în Rusia a crescut rapid în anii de război. Șeful Centrului Federal Științific și Metodologic pentru Prevenirea și Combaterea SIDA, academicianul Vadim Pokrovsky, a declarat la o conferință de presă că acest număr a ajuns la sfârșitul anului 2024 la 1,215 milioane de oameni.

"În prezent există aproximativ 1,25 milioane de persoane (bolnave în Rusia) – acestea sunt persoanele la care au fost detectați anticorpi împotriva HIV, ceea ce este considerat un semn cert al infectării cu acest virus", a spus Pokrovski. 

Potrivit acestuia, prevalența bolii la adulții cu vârste cuprinse între 15 și 50 de ani ar fi mai mare de 1%, ceea ce înseamnă că unul din o sută de ruși este infectat cu acest virus. Bărbații cu vârste cuprinse între 40 și 45 de ani reprezintă cel mai afectat grup din țară, 4% dintre ei fiind infectați cu HIV. Și în rândul femeilor de aceeași vârstă, prevalența este înfricoșător de mare, procentul ajungând până la 3%. În 14 regiuni din Rusia, ponderea femeilor însărcinate, care au HIV, a depășit 1%, în timp ce în 11 din ele pragul de 1% a fost depășit de mai mulți ani.

Pokrovski a menționat că toate aceste date au fost înregistrate în condițiile în care nu toți cei afectați cu HIV își declară situația medicală. Conform datelor Ministerului Sănătății, în prezent ar fi 900.000 de persoane cu HIV care nu sunt înregistrate.  

Viceministrul Sănătății, Andrei Plutnitski, a declarat că acoperirea testării HIV în 2024 a crescut la 37,2% din populație, ceea ce ar însemna că peste 54 de milioane de persoane au fost testate, iar peste două treimi din cazurile de infecție cu HIV din țară ar fi depistate într-un stadiu incipient. Cu toate acestea, aproximativ 30.000 de ruși infectați cu HIV mor în fiecare an, dintre care 18.000 din cauze direct legate de boală, conform estimărilor cercetătorilor.

Oficialii ruși nu spun însă prea multe despre faptul că de la începutul războiului, cazurile de HIV în forțele armate ruse au crescut cu 2000% (comparativ cu nivelurile pre-război). Astfel, Rusia a ajuns în top 5 global la capitolul noi infectări.

Armata rusă a ajuns în aceasta situație după ce au fost recrutați peste 250.000 de deținuți, de la debutul invaziei la scară largă asupra Ucrainei, aproximativ 20% dintre ei fiind HIV-pozitivi conform estimărilor autorităților ucrainene bazate pe datele colectate de la prizonierii ruși capturați. Aceștia au transmis virusul altor soldați prin contact sexual neprotejat, împărțirea acelor pentru droguri sau transfuzii de sânge netestate în spitale de campanie.

Apoi, soldații supraviețuitori (inclusiv infractorii grațiați) s-au întors în societate, răspândind infecția în comunități, ceea ce a dus la o "epidemie ascunsă" în Rusia, care produce deja pierderi demografice și economice majore. (sursa: AICI)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.