Ministrul eston de Externe a afirmat că narațiunea potrivit căreia Estonia este una dintre cele mai vulnerabile țări din Europa reprezintă un "fake news".
"Știm exact ce să facem. Suntem pregătiți pentru o posibilă invazie rusească, iar nivelul de descurajare este cu adevărat ridicat", a spus ministrul eston Margus Tsahkna într-un interviu acordat pentru Deutsche Welle.
Înaltul oficial estonian a mers mai departe cu declarațiile ferme, afirmând: "În viața reală ne consolidăm semnificativ capacitățile. Cred că NATO este mai puternică ca niciodată. Avem deja noi planuri de apărare, ceea ce înseamnă că nu stăm cu mâinile în sân. Dacă Rusia ne invadează teritoriul, atunci, începând să opunem rezistență, vom duce războiul pe teritoriul Rusiei".
Tsahkna a făcut aceste afirmații răspunzând la întrebarea dacă Estonia este considerată ca fiind unul din primele obiective ale unei potențiale invazii rusești la scară mai largă, iar el a recunoscut că "este foarte logic" la o singură privire pe hartă. Pe lângă pericolul pe care îl reprezintă vecinătatea Rusiei, trebuie menționat că țara baltica are numai aproximativ 1,3 milioane de locuitori și sub 10.000 de militari activi, dar există aproximativ 230.000 de persoane înregistrate în baza de date pentru mobilizare, care au trecut prin pregătirea militară. Pe lângă armata regulată, mai exista Liga de Apărare (Kaitseliit), o organizație voluntară care are peste 20.000 de membri.
Ministrul Tsahkna a spus că este îngrijorat totuși cu privire la "voința politică" a Europei.
"Suntem îngrijorați cu privire la Europa, dacă Europa este pregătită să ia o decizie, să se ridice, să devină mai puternică", a admis ministrul.