”Singurul popor care e fericit când țara lui e atacată”

Din nou un război. Moarte, suferință, pentru religii și ideologii. Nimic nou în istoria atâtor războaie câte a văzut lumea până acum. Totuși ceva diferă. Am înțeles ce, din remarca simplă a unui prieten iranian, la care schimb leii din donații și strâng euro lângă euro pentru a finanța săpăturile, care în acest an vor începe mai devreme în lagărul Salcia. Tot o poveste despre suferință, ideologie și moarte, petrecută cu ani în urmă pe meleagurile noastre. 

Dar, să revin la iranianul meu unde m-am dus să schimb cei 3000 de lei, donați pentru săpături de Nicolae Mărgineanu, regizorul care a fost de atâtea ori lângă noi, în aflarea sfinților închisorilor și scoaterea lor în lumina crucii. 

Era înainte de prânz și omul, în toată firea, plângea cu fața în pumni. Am crezut că e vorba de vreo rudă a lui, din țară. Nu, nu era așa. Mi-a spus: domnul Oprea, știți vreun popor care să fie fericit când țara lui e atacată? Singurii noi, iranienii. Ce au fost perșii în istorie și unde ne-au adus mulahii în zilele noastre... N-am găsit cuvinte pentru a-l consola. Apoi a spus, cu ochii în lacrimi: cum o vrea Dumnezeu, dar să nu mai moară copii. 

Mă rog să i se împlinească dorința.