O nouă convorbire telefonică Putin-Orban. Cei doi au discutat și despre problema etnicilor maghiari care au luptat pentru Ucraina și au fost luați prizonieri de Rusia


O nouă convorbire telefonică Putin-Orban. Cei doi au discutat și despre problema etnicilor maghiari care au luptat pentru Ucraina și au fost luați prizonieri de Rusia

Premierul maghiar Viktor Orban a avut, marți, o convorbire telefonică cu președintele Vladimir Putin, cu care a discutat mai multe subiecte, unul dintre acestea fiind situația unor etnici maghiari care luptă pentru Ucraina și care au fost luați prizonieri de Rusia. 

Potrivit unui comunicat al Kremlinului (detalii AICI), Putin și Orbán „au abordat probleme legate de cetățenii unguri mobilizați în forțele armate ale Ucrainei și luați prizonieri de Rusia”, dar nu a fost specificat numărul cetățenilor maghiari capturați. 

De asemenea, cei doi ar fi discutat și despre posibila soluționare politico-diplomatică a războiului din Ucraina, dar și situaţia din Iran şi posibilul impact asupra pieţelor energetice globale. 

Putin și Orban au discutat și despre creșterea prețurilor la energie, după ce Statele Unite și Israelul au lansat în acest weekend o ofensivă militară aeriană împotriva Iranului, care a ripostat cu atacuri cu drone și rachete asupra unor obiective energetice, militare și civile din regiunea Golfului Persic și din regiuni apropiate. 

Aceasta nu e prima convorbire telefonică între cei doi lideri, făcută publică. Orban, care este un aliat politic cunoscut al lui Putin, a mai discutat cu acesta la telefon în 2024 și în 2025, ani în care l-a și vizitat pe liderul rus la Moscova. 

Amintim că Ungaria depinde în mare măsură de importurile de petrol și gaze din Rusia, pe care Orban le numește „ieftine în comparație cu prețurile internaționale”, astfel că nu face eforturi pentru a-și diversifica furnizorii, în ciuda sancțiunilor occidentale impuse în urma invaziei Ucrainei. 

În timp ce Ungaria se opune eforturilor UE de a impune sancțiuni suplimentare Rusiei, Kremlinul a declarat că Putin a apreciat „dorința lui Orban de a urma o politică echilibrată și suverană”. 

Premierul Orban este într-o situație complicată, având de făcut față alegerilor parlamentare în aprilie, în condițiile în care se estimează că opoziția conduce cu cel puțin zece procente în preferințele electoratului maghiar. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.