”Înțelepciunea rusească” văzută din Basarabia

În afara voinței mele, am trăit mulți ani în Uniunea Sovietică. Pentru a evita să-mi spună șoșocarii și hauriștii din dreapta Prutului că am avut norocul să sorb de mic din „înțelepciunea rusească”, adaug că, spre deosebire de dânșii, am fost obligat la școală, apoi la universitate, să învăț monstruozitățile istoriografiei ruso-sovietice despre „eliberarea Basarabiei de sub jugul ocupanților români” și despre „cine sunt românii și ce reprezintă ei cu adevărat”.

Oricât de bogată ar fi fost limba rusă în injurii kilometrice, argouri mojicești și expresii șovin-xenofobe pentru caracterizarea disprețuitoare a „națmenilor” și a altor popoare neprietene, când era vorba despre români, mai ales despre „crimele comise de ei în Basarabia”, rușilor nu le mai ajungeau cuvintele. Se sufocau în propria lor limbă căutând superlative încărcate cu venin, ură și desconsiderare totală.

Misiunea ideologilor de la Moscova și a cozilor de topor cu titluri științifice a fost și a rămas aceea de a-i separa definitiv pe moldovenii sovietici de poporul român, de a le cultiva din fașă ura față de „ocupanții români”, de a le falsifica istoria și originea, de a-i contrapune propriului neam și de a-i dresa să creadă că „moldovenii au rădăcini străvechi, au apărut primii la est de Carpați, sunt băștinași slavizați înainte de sau din secolul al VII-lea și nu au nimic comun cu țiganii de peste Prut etc.”. (Alcoolizații Medvedev și Zaharova utilizează, mai ales după 2022, tot mai des limbajul antiromânesc din vremurile URSS și continuă tradiția insultării neamului nostru și a falsificării adevărului istoric.)

Dincolo de limbajul viclean, de ambalajele înșelătoare ale istoriografiei ruso-sovietice despre trecutul și prezentul poporului român de pe ambele maluri ale Prutului, actorii și instrumentele de la Petersburg și Moscova se schimbă de la o epocă la alta. Însă esența narativelor și interesele imperiului rămân aceleași. Indiferent ce culoare avea drapelul țarului în 1812 sau al lui Stalin în 1940, Rusia țaristă și cea sovietică au urmărit același proiect imperial: ocuparea teritoriilor românești, sub o formă sau alta, și răpirea sufletelor și minților românilor.

Celor orbiți de „lucoarea de la Răsărit”, fascinați de „înțelepciunea rusească” sau înșelați de propaganda cominternistă le sugerez să studieze măcar în linii generale istoria Basarabiei (1812–1917; 1940–1941; 1944–1991) și a României (1944–1989), precum și impactul ideologiei ruso-imperiale asupra mentalităților românilor, de la povestea înfrățirii panortodoxe până la aducerea comunismului pe tancurile Armatei Roșii.

Sunt foarte mulți români basarabeni care au trăit în URSS și cunosc pe propria piele ce înseamnă cu adevărat „lumea rusă”, cea nevăzută și necunoscută de lumea liberă, de majoritatea statelor Uniunii Europene și de mulți români din Țară. De ce experiența lor este ignorată de „experții atotștiutori”? De ce mărturia lor este bruiată și înjurată de hoardele de postaci care pretind că știu totul, dar nu sunt în stare să formuleze un gând clar și corect în limba română?

Încă de mic țin minte răspunsul bunicii mele Anica, revenită din deportare, la una dintre curiozitățile mele de copil sâcâitor:

— Ce înseamnă să cauți potcoave de cai morți în Siberia?

— Sunt săteni care, de ghine ci li este, îl caută pe cel cu coarne.

Când îl aud pe Hartmann ori o văd pe Șoșoacă la ambasada rusă din București sau făcându-se țol în fața lui putler, împreună cu hoardele ei de rusofili, îmi amintesc de răspunsul simplu al bunicii. Când „de ghine” ce le era unora, îl căutau pe dracu'. Cum poți să fii român, să ai acces liber la mii de surse și să răspândești iresponsabil narative false potrivit cărora România a apărut ca stat datorită Rusiei, că Unirea Principatelor și Independența sunt opera țarului ori că Rusia a dat României Dobrogea și Transilvania, de parcă acestea ar fi fost vreodată pământuri rusești pe care să le poată dărui românilor?

Tot ceea ce auzeam cu silă în anii ocupației rusești în Basarabia aud astăzi tot mai frecvent în România. Cui și căror forțe din Țară li s-a făcut dor și sete de „înțelepciunea rusească”?

Fac parte din generația românilor basarabeni care a forțat regimul de ocupație să recunoască, după anul 1985, adevăruri pentru care, pe vremea lui Stalin, erai împușcat: moldovenii sovietici sunt parte organică a poporului român, iar limba lor maternă este româna. Readucerea Acasă a Limbii Române și a Alfabetului Latin, a Tricolorului și a Declarației de Independență față de imperiul răului aparțin luptei și voinței sutelor de mii de conaționali care au inundat străzile Chișinăului și au spus cu tărie Moscovei că Basarabia este românească și dorește să revină la Țara-Mamă.

Cine, unde și când a sorbit din „înțelepciunea rusească” și a sabotat unificarea poporului român de pe ambele maluri ale Prutului?

În cadrul vizitei oficiale în R. Moldova, la 22 octombrie 2002, Ghenadi Selezniov, președintele Dumei de Stat, declara că Rusia «prin declanșarea războiului a folosit ultima pârghie pentru a împiedica unirea Moldovei cu România».” Poate că abia acum, după decizia de desecretizare a arhivei Ministerului Afacerilor Externe al României pentru perioada 1990–1995, vom afla adevărul despre înțelegerile dintre președinții Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov referitoare la soarta R. Moldova.

De ceva timp, România este împinsă tot mai mult de „profitorii frontului invizibil” spre gâlceavă, dezbinare, confruntare internă și, în ultimă instanță, spre vechile reflexe ale modelului rusesc. Proletcultiștii și cominterniștii testează, sub diverse forme, capacitatea românilor de a mai crede în instituțiile și valorile lor, în sistemul de educație, în solidaritatea și unitatea națională. În stil tradițional bolșevic se caută „dușmanul de clasă” sau țapul ispășitor. Pe rețele și nu numai, se cultivă ura față de românii basarabeni, transformați în paratrăsnet pentru lumpeni și frustrați, sub pretexte ridicole: că, vezi Doamne, au participat la alegerile din România fără să-i voteze pe șoșocari, hauriști și pesediști.

Vă pot confirma fără greutate: în afară de țipetele șoșocarilor și de supărarea băieților cu ochi albaștri și dinți de aur, modelul aplicat este unul vechi și mucegăit, scos din laboratoarele Lubiankăi. Pentru basarabeni nu este nimic nou. Există doar regretul că unii dintre frații noștri au ajuns supradozați cu „înțelepciune rusească” și mulțumirile siropoase, în maniera Șoșoacei, adresate Rusiei pentru că ar fi creat statul român și România modernă.

Închei spunându-le tuturor ahtiaților după „lumea rusă” și „înțelepciunea rusească” cine a dezmembrat România unită.

În urma Ultimatumului Moscovei, echivalent cu o declarație de război sau, în limbaj putlerist, cu o „operație militară specială”, Armata Roșie invadează România, trece Nistrul la 28 iunie 1940 și ocupă 50.762 km² de teritoriu și patru milioane de cetățeni români.

Istoricii de curte de pe ambele maluri ale Prutului încă folosesc limbajul și tezele istoriografiei ruso-sovietice, se învârt în jurul cozii și evită să spună limpede că, la 28 iunie 1940, Rusia stalinistă a invadat militar România și i-a răpit partea de est: Basarabia, Ținutul Herța și nordul Bucovinei.

În consecință, deși au trecut 85 de ani, încă nu se afirmă răspicat că, la 22 iunie 1941, România nu a atacat Uniunea Sovietică, ci a trecut Prutul pentru a-și elibera teritoriul național și cele patru milioane de români căzuți sub teroarea rusească. Ce a urmat după eliberarea Basarabiei, Ținutului Herța și Nordul Bucovinei e un alt subiect și capitol din drama și istoria românilor.

Mai mult, niciun document și niciun raport secret din arhivele sovietice de până la 28 iunie 1940 nu semnalează că România ar fi avut intenția sau planul de a ataca URSS. Prin urmare, am temeiul să afirm că, dacă Uniunea Sovietică nu ar fi venit cu ultimatumul și războiul împotriva României la 28 iunie 1940, nu ar fi existat niciun motiv pentru ca România să intre în război de partea Germaniei hitleriste împotriva URSS.

Fac apel către istoricii de pe ambele maluri ale Prutului, comunitățile academice de la Chișinău și București, instituțiile de învățământ, mass-media și autoritățile publice să renunțe definitiv la limbajul fabricat în laboratoarele Kremlinului și la matricea clișeelor ideologice impuse de istoriografia ruso-sovietică. Îi îndemn să reabiliteze adevărul până la capăt, să reconstituie și să prezinte istoria românilor așa cum s-a derulat ea în contextul epocilor respective, nu ca pe un rechizitoriu alcătuit din perspectiva prezentului și a curentelor ideologice ale secolului XXI.