VIDEO Bâlci total la Realitatea după respingerea Guvernului Veștea-PSD-Nicușor Dan. Afaceristul AUR de origine libaneză Mohammad Murad îl toarnă ca la Securitate pe George Simion, dezvăluind că acesta avusese în jur de 15 negocieri secrete cu „desemnații” pentru a lăsa votul la liber. În negocieri a fost implicat și un afacerist celebru, fost ginere de ministru PSD


VIDEO Bâlci total la Realitatea după respingerea Guvernului Veștea-PSD-Nicușor Dan. Afaceristul AUR de origine libaneză Mohammad Murad îl toarnă ca la Securitate pe George Simion, dezvăluind că acesta avusese în jur de 15 negocieri secrete cu „desemnații” pentru a lăsa votul la liber. În negocieri a fost implicat și un afacerist celebru, fost ginere de ministru PSD

Dezvăluirile PODUL de zilele trecute despre faptul că George Simion negociase să treacă guvernul de strânsură al serviciilor, fiind oprit însă într-un mod cât se poate de categoric, în ultimul moment, de senatorul Petrișor Peiu și de prim-vicepreședintele AUR Dan Dungaciu, au fost confirmate și detaliate, joi seară, la Realitatea, de deputatul aurist de origine libaneză Mohammad Murad, care pretinde că este inclusiv prieten de familie cu liderul AUR. 

Zeci de minute, milionarul libanezo-aurist i-a povestit, în direct, Ancăi Alexandrescu, zisă și „doamna MarșTV”, una dintre cele mai afectate persoane din România de eșecul din Parlament al guvernului lui Adrian Veștea, cum au decurs negocierile lui George Simion cu tabăra PSD-Veștea, subliniind că ar fi fost vorba despre 15-16 runde de negocieri și că liderul AUR ar fi cerut patru ministere pentru a vota guvernul Veștea-PSD-Nicușor Dan. 

Redăm mai jos dezvăluirile lui Mohammed Murad pentru Realitatea (cu precizarea că deputatul-afacerist a fost primul parlamentar AUR care a declarat public că intenționează să voteze Guvernul desemnatului Adrian Veștea, condiționând, în discursurile sale, sprijinul de orientarea programului de guvernare către problemele reale ale cetățenilor. O să remarcați și în discursul de mai jos faptul că Murad folosește în exces unul dintre termenii invocați în ultimii ani de politicienii USL-SRI&alte servicii care au cauționat o nouă alianță contra-naturii PSD-PNL, respectiv, „stabilitate”):

(Inițial, după ce Veștea a fost desemnat să formeze guvernul, n.red.) „Am stat cu Simion șapte ore la Phoenicia (important lanț hotelier deținut de Murad, n.red.). 

Eu cu domnul Simion avem o relație de prietenie și de familie. Și mi-a dat de înteles că are mare încredere în mine.

Apoi, după decizia UDMR (de a nu vota guvernul Veștea), Simion mi-a spus că a luat foc țara, că toată lumea mă sună că trebuie să mă întorc (din Italia). Cum să fac? Zic: „George, mă doare sufletul pentru România. Acum trebuie să fim responsabili”. (…) După aia s-a intors, dar s-a rupt orice comunicare cu el, mă sunau din partid dacă știu ceva de șeful, până vineri când m-a sunat și el și mi-a spus că vine la mine, la mare, lucru care era prestabilit: să facem deschidere în statiunea Neptun-Olimp. A venit cu un american. (…) Mi-a zis cum stau lucrurile: discutăm, negociem, avem întâlniri. Au fost întâlniri făcute de dânsul cu un prieten din Cluj…”

Întrebat de Anca Alexandrescu dacă este vorba despre Sile Pușcaș* (context mai jos), Murad răspunde:

„Cred că da. Așa mi s-a spus. Că negocierile au fost purtate în prezența lui Sile Pușcaș. (…) Domnul Simion urma să aibă niște intâlniri în weekend…cu oameni de la putere. I-am spus, George nu e normal ca eu să ies de mai multe ori în presă, să spun care este opinia mea și tu să nu zici nimic, pentru ca trebuie să știu care este linia partidului. Și mi-a spus: „dacă făceai ceva rău, interveneam. Ai dat dovadă de echilibru, de om matur, responsabil”. Și atunci mi-am dat seama că el ar vrea să votăm acest guvern. Așa că am marșat pe ideea că este nevoie de stabilitate în România, este nevoie de a lua decizii grele, că nu este ușor să votezi un guvern din care nu faci parte. I-am zis să avem demnitate, transparență că foarte multă lume vorbește și să nu ne întorcem la ce a fost între cele doua tururi de alegeri când foarte multă lume, inclusiv din tabăra domnului Georgescu, îl acuzau că a trădat. 

Am vrut ca tot ce se întâmplă să fie la vedere. Luni dimineață am fost sunat de domnul președinte, la 7:19 minute, și mi-a zis: „Moha, o să te pun la economie,  ministrul Economiei, că negociez cu ei să ne dea patru ministere”. I-am zis: nu, la Economie să se ducă Peiu și eu sunt lângă el. Nu asta e important acum, important e să aducem stabilitate, trebuie să găsim o soluție, știu că nu e bine ca partid, dar trebuie să luăm o decizie pentru țară, nu pentru noi. Eu am vrut să votez ca să aduc o stabilitate.”

Anca Alexandrescu îl întreabă pe Murad cu cine negocia Simion cele patru ministere pe care le-ar fi vrut pentru AUR.

„Mă depășește ideea. Nu l-am întrebat și nu trebuie să-l întreb cu cine a negociat. Dar în clipa aia, erau peste 15 întâlniri avute. Da? Nu vorbim despre una-două întâniri. 

Am ajuns la București, i-am dat mesaj și mi-a zis: vin spre Parlament. Am ajuns acolo și era acea conferință de presă și spunea despre cele două condiții: 1 - Veștea să vină la noi la sediu și 2 - ca Nicușor Dan, domnul președinte, să iasă să spun că AUR nu este un partid extremist. După conferință, a venit la mine în birou și i-am zis: „George, te rog din suflet, tranșează lucrurile că nu vreau să avem vreo discuție în comunicare”. 

Anca Alexandrescu: Luni, la ora la care v-ați întâlnit era luată decizia să nu votați?”

Murad: „Nu. Și nimeni din partid...toată lumea mă întreba ce facem. Și am zis la cum văd lucrurile, cred că votăm, îl văd pe George optimist, un pic agitat...”

Întrebat despre negocierea din AUR și PSD privind înlocuirea lui Mircea Abrudean din fruntea Senatului cu Petrișor Peiu de la AUR, Murad a confirmat: „Da. I-am zis, „băi George, tu ai zis că nu vor să cedeze nimic, dar văd că vor să cedeze Senatul”. Și mi-a zis pe cine pune...dar e o chestie privată și n-aș vrea să spun. I-am zis, „George, dacă tu ai ajuns la discuțiile astea, înseamnă că intenționezi să votezi guvernul...Păi să vedem”

În clipa aia mă sună cineva de la PSD care mă întreabă dacă Simion e serios în abordare, adică cu Veștea la sediu și cu Nicușor Dan. I-am spus că cred că da. Apoi m-a sunat domnul Veștea care mi-a zis că vine la grup la Parament. I-am zis: domnul președinte ține foarte mult să veniți la sediu, în semn de respect pentru milioane de români care ne votează, că noi am fost ani de zile izolați...mi se pare așa...Încercați să trecem de acest moment, pentru că domnul Simion ține ca această discuție să se poarte în sediul partidului, nu la Parlament. Apoi, în două-trei minute, George Simion a plecat la PSD, nu știu cu cine, la Parlament. Nu știu cu cine de la PSD s-a întâlnit, dar m-au sunat de la PSD din nou și mi-au spus: „o să vină domnul Veștea la sediu.”  (...) Eu am propus să ne întâlnim înainte la Parlament ca să negociem măsurile pentru mediul de afaceri. Nu am cerut funcții, nici vreo scutire de impozit, deci am fost foarte corect pentru că știu prin ce trece mediul de afaceri. Dar Simion a zis să mergem la sediu...I-am zis, George dacă mergem la sediu și domnul Veștea e de acord cu toate condițiile voastre, ce facem noi? Ne gândim, a zis.”

Murad relatează cu multe detalii cum Simion i-ar fi atras într-o cursă, de fapt, pe desemnați, prin chemarea la sediul AUR, adevăratul motiv fiind doar de imagine, neavând de gând să mai negocieze cu ei votul pentru guvern, în condițiile în care, cel mai probabil, solicitările sale fuseseră respinse. 

„Când am ajuns la sediu, i-am spus: George, dacă vin oamenii ăștia și au toată deschiderea, ce le spui, nu mai bine să nu mai vină dacă nu poți să le garantezi nimic”, i-a spus Murad lui Simion (foarte grijuliu omul de afaceri libanez cu imaginea desemnaților). Discuțiile despre venirea la sediu a lui Veștea au fost conduse din partea desemnaților de Bogdan Ivan, PSD, fost ministru al Energiei, de asemenea, propus la Energie, în guvernul desemnat. 

„A fost o discuție de două ore, în care eu, personal, n-am înțeles nimic. Vă spun foarte sincer. Le-am spus, domle, scrieți pe hârtie ce avem de făcut. Da, recunosc, am fost pentru a vota și când a început să scrie, domnul Simion a zis „nu mai scriem nimic că mergem pe încredere”. Și domnul Veștea a întrebat dacă vrem să amânăm votul pentru mâine. Și George Simion a zis că nu e nevoie să amânăm..dar nu a zis că votează. A închis discuția spunând că să vedem dacă iese domnul președinte să spună că nu suntem un partid extremist anti-european. Și după aia vedem. Veștea i-a spus că nu poate să se angajeze să discute cu domnul președinte acest subiect. (..) 

Singura chestie care m-a supărat a fost că domnul Simion trebuia să iasă din prima secundă, cum a ieșit UDMR, după o întâlnire cu oameni din partid, să avem o poziție foarte clară...

La ora 9:00 (21:00) nu știam ce urmeză să facem, dacă decide să lase votul la liber. Pâna la 9:30 a dat mesaje (unor desemnați, n.red) că o să lase votul la liber...am mesajul. Mi-a trimis mesaje că vă lasa votul la liber. Eu nu-l condamn că a votat împotrivă.”

Anca Alexandrescu îl întreabă pe Murad cum a fost cu televiziunile care i-au filmat pe el și pe Simion înjurându-se pe holul Parlamentulu, după vot.

Murad recunoaște că el a fost cel filmat: „M-au filmat pe mine pentru că am ieșit supărat pentru că nu mi s-a părut corect ca 90 de parlamentari să nu știm poziția partidului decât după ce vorbește SImion...când a zis că trădătorii rămân în sală...păi eu când m-a sunat și mi-a zis „te pun ministru”, eu am sunat pe un prieten și i-am zis: uite ce face George, face un joc. El crede că eu trădez..așa e George, din păcate. (...) Ce m-a șocat pe mine a fost că domnul Simion, după acest vot, a zis că e foarte supărat că unii dintre noi au vrut să voteze acest guvern. Păi, domnule președinte, de ce ați făcut acest joc și atâtea negocieri dacă știați că nu trebuie să voteze acest guvern și i-ați făcut pe cei care au vrut să voteze, trădători? Nu avem voie să ave altă opinie?” VIDEO integral mai jos!

*Vasile (Sile) Pușcaș, menționat de Murad și Anca Alexandrescu în discuția amplă de joi seară este un cunoscut multimilionar clujean, considerat unul dintre principalii susținători și finanțatori din umbră ai liderului AUR, George Simion. Mai multe publicații, printre care și Libertatea, au dezvăluit că afaceristul și-a folosit influența pentru a-și plasa oameni apropiați pe listele electorale ale AUR, dar și în alte formațiuni politice.

Pușcaș a fost căsătorit cu Ioana Rus, fiica lui Ioan Rus, unul dintre cei mai influenți politicieni PSD din Ardeal, fost ministru de Interne și al Transporturilor, mariaj care i-a propusat afacerile în zona imobiliară și l-a introdus în medii la care anterior nu avusese acces. 

Paranteză. În ultimele zile, fosta consilieră a liderilor PSD Anca Alexandrescu, ajunsă propagandistă la Realitatea Plus, le-a reproșat continuu celor de la AUR, dar mai ales lui George Simion, că nu a votat Guvernul PSD-Adrian Veștea, atrăgându-și numeroase critici și chiar injurii dinspre tabăra suveranistă pe care o manipulează și o controlează din momentul în care Călin Georgescu a ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2024. Ea susține că ar fi vrut ca Veștea să fie învestit pentru că așa guvernare ar fi fost „la mâna AUR”. În Realitatea, ea rămâne fidelă PSD și intereselor financiare transpartnice ale grupurilor cu care colaborează. Mai exact, în prezent, intereselor de afaceri ale lui Maricel Păcuraru, patronul postului Realitatea Plus. 

Video integral mai jos cu declarațiile lui Mohammed Murad:



 

 

 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.