Gabriela Zoană aruncă cu zoaie în cei care au susținut-o pe Kovesi: "Unii au votat emoţional"!


Gabriela Zoană aruncă cu zoaie în cei care au susținut-o pe Kovesi: "Unii au votat emoţional"!

Eurodeputata PSD Gabriela Zoană a început să reverse lături miercuri, 27 februarie, asupra colegilor europarlamentari care au votat masiv pentru Laura Codruța Kovesi în Comisia LIBE. Concret, Zoană consideră că votul acordat Laurei Codruța Kovesi a fost unul emoțional. 

CITIȚI ȘI AICI: Victorie imensă pentru Laura Codruța Kovesi. Locul 1 în urma votului din Comisia LIBE. Astfel, a câștigat nominalizarea pentru funcția de procuror-șef european

„Este opţiunea până la urmă individuală a eurodeputaţilor prezenţi în sală. Au lipsit mulţi eurodeputaţi. Cei care au lipsit, unii au fost substituiţi, alţii nu au fost substituiţi şi nu a votat nimeni în locul lor. E opţiunea deputaţilor prezenţi în sală. E absolut firescă să respectăm votul fiecăruia. A fost un vot secret. Unii au votat emoţional, alţii au votat fiecare după cum a considerat. Fiecare a votat conform criteriilor pe care în mod normal şi le-a stabilit fiecare. Sau în urma audierii de ieri (marţi – n.r.). Am auzit multe persoane care ar fi votat emoţional. Iarăşi este o chestiune pe care este greu să o comentăm pentru că este votul individual. A fost un vot secret. Procedura a fost pe bază de bilete, nu a fost electronică. Fiecare a bifat candidatul pe care l-a preferat. Deci nu a exista opţiunea să dai un punctaj tuturor candidaţilor. Nu a fost o decizie, să spunem, strict profesională în urma analizei dosarului profesional al fiecărui candidat”, a afirmat Gabriela Zoană, miercuri, pentru mediafax.ro

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.