„Mincinoasa incompetentă” Carmen Dan își ridică poalele în cap și îl atacă dur pe fostul său șef: „Bădăran, oportunist, securist”


 „Mincinoasa incompetentă” Carmen Dan își ridică poalele în cap și îl atacă dur pe fostul său șef: „Bădăran, oportunist, securist”

Carmen Dan, principala responsabilă în ochii opiniei publice pentru intervenția violentă a Jandarmeriei din 10 august, a replicat cu o virulență incredibilă la acuzațiile fostului său șef de guvern, Mihai Tudose, abia trecut printr-o situație de viață și de moarte, care a acuzat-o recent de minciună, agresivitate și incompetență.

"Nu aş vrea să lungim acest subiect, despre Ioniţă, zicerile domnului Ioniță. Eu cred că am comentat destul. Domnul Ioniţă este un domn care și-a dorit să fie personaj. E adevărat că a prins culoar. A ținut morțiş să se penibilizeze şi domnul Tudose. E plină politica românească de domnişori frustraţi care ştiu să lupte bărbăteşte cu femeile jignind. Am să îi răspund scurt, pe înţelesul dânsului: bădăran, oportunist, securist, nu neapărat în ordinea asta", a precizat Carmen Dan pe treptele ministerului pe care îl conduce abuziv, politicianist și habarnist, potrivit unor dezvăluiri recente.

Fostul premier Mihai Tudose a numit-o pe fosta sa colegă pesedistă „mincinoasă, agresivă și incompetentă” după scrisoarea deschisă, de luni, a șefului DGA Cătălin Ioniță, care a făcut la rândul său dezvăluiri incredibile despre atmosfera din MAI, unde șefii poliției sunt alungați din funcții la ordinele lui Carmen Dan.

”Guvernul Tudose a picat pentru că nu am putut lucra cu o mincinoasă”, a spus Tudose, relatând ce s-a aflat în spatele scandalului din guvern din 2018. 

„Pentru a clarifica de la bun început, vreau să fac referire la prezentarea mincinoasă făcută de ministru în luna ianuarie 2018 când în disputa politică cu premierul de la acea vreme, Mihai Tudose, s-a prezentat public un raport din care reiese că sunt de acord cu ocuparea funcţiei de Inspector General al Poliţiei Române. Iată, vă prezint un raport înregistrat din data de 11.01.2018 din care reiese clar faptul că nu sunt de acord cu împuternicirea mea în funcţie. La acea vreme mi s-a pus în vedere să distrug acel raport, acesta fiind dovada clară că nu premierul minţea, ci ministrul de interne”, a precizat chestorul Ioniţă în documentul mai sus menționat. Un articol amplu pe acest subiect găsiți AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.