DOCUMENT EXCLUSIV Gașca lui Ionel ”Ciorăpel” Arsene, FALS prin omisiune pentru ca statul să piardă 200.000 de lei. PSD, cu mâna până la cot în Resursele Minerale ale României (6)


DOCUMENT EXCLUSIV Gașca lui Ionel ”Ciorăpel” Arsene, FALS prin omisiune pentru ca statul să piardă 200.000 de lei. PSD, cu mâna până la cot în Resursele Minerale ale României (6)

Agenția Națională pentru Resurse Minerale(ANRM), care a încăput pe mâna oamenilor de casă ai lui Ionel ”Ciorăpel” Arsene, baronul PSD-ist de Neamț, anunța pe 10 aprilie, sub semnătura președintelui Gigi Dragomir, că supune consultării publice proiectul de Hotărâre de Guvern și Nota de Fundamentare în vederea aprobării Licenței de concesiune nr. 5855/2005 a activității miniere de exploatare a apei minerale naturale necarbogazoase în perimetrul Șeștina, încheiată între ANRM și SC JACON TEX SRL.

Imediat, pe 19 aprilie, Gigi Dragomir, directorii generali Vasile Botoșaru și Alexandru Grigorie Solschi și referentul de specialitate Simona Ilie au fost avertizați oficial de fostul director general din ANRM, Aurel Gheorghe, că acțiunea de promovare prin HG a Licenței  5855/2005 este neconformă din pricina creanțelor datorate statului de către  SC JACON TEX cu privire la taxa pe activitatea de explorare, în cuantum de circa 200.000 de lei.

Mai mult, în cuprinsul Notei de Fundamentare, creanța nu apărea, în mod voit făcându-se referire la suprafața perimetrului de exploatare și nu la suprafața perimetrului de explorare în care s-au desfășurat lucrările avizate.

Și în 2017 s-a mai încercat promovarea licenței respective în același mod, dar a fost refuzată de către Secretariatul General al Guvernului prin returnarea la ANRM.

Pe fond, este vorba despre o creanță datorată statului român cu privire la taxa pe activitatea de explorare, creanță neîndeplinită și care face imposibilă promovarea licenței în condițiile eronate, așa cum acestea apar în proiectul de HG.

Prin urmare, demersul ANMR de promovare prin HG în forma publicată a Notei de Fundamentare reprezintă inducerea în eroare a Secretariatului General al Guvernului, în special a secretarului general Toni Greblă, precum și a ministerelor avizatoare.

Din punct de vedere juridic, asumarea în această formă a proiectului de HG de către ANRM, sub semnătura persoanelor autorizate, intră direct sub incidența Codului Penal.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.