Comisar european: România a îndeplinit toate obligațiile și va intra curând în Spațiul Schengen. UE presează SUA să renunțe la vizele pentru români


Comisar european: România a îndeplinit toate obligațiile și va intra curând în Spațiul Schengen. UE presează SUA să renunțe la vizele pentru români

Veşti excepționale a împărtășit, miercuri, la București, comisarul responsabil pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie al Uniunii Europene, Dimitris Avramopoulos, aflat în capitala României pentru  reuniunea ministerială UE – SUA a miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne: „România va intra foarte curând în Spaţiul Schengen, iar negocierile pentru ca românii să intre în Statele Unite ale Americii fără viză se vor finaliza curând într-un mod pozitiv”.

România aşteaptă de 8 ani să intre în Spaţiul de liberă circulaţie, dar Franţa şi Olanda s-au opus eliminării controalelor la graniţele României cu alte state membre Schengen, mai ales din cauza corupţiei şi a încălcării statului de drept.

Potrivit europafm.ro, comisarul responsabil pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie al Uniunii Europene, Dimitris Avramopoulos, spune că până la sfârşitul mandatului actualei Comisii Europene, adică până la 31 octombrie, România ar putea intra, în sfârşit, în Schengen.

Dimitris Avramopoulos: „Deşi acest aspect nu face parte din discuţiile noastre, aş vrea să transmit un mesaj clar prietenilor noştri români că foarte curând România va deveni membră a spaţiului Schengen. Fiind responsabil din punct de vedere politic pentru aceasta, am lucrat îndeaproape cu autorităţile române. România a îndeplinit toate obligaţiile. Mai sunt câteva aspecte, mai ales tehnice, dar şi practice. Nu suntem foarte departe de această zi. (…) Suntem foarte aproape. Nu e o chestiune de timp, ci de a îndeplini toate detaliile rămase. (…) Acelaşi lucru este valabil şi pentru Bulgaria şi pentru Croaţia”.

Comisarul European vine cu o veste bună şi pentru românii care călătoresc în Statele Unite.

Dimitris Avramopoulos: „În ceea ce priveşte Visa Waiver, lucrăm la acest aspect şi am stabilit o cooperare cu SUA. Cred că nu este departe ziua în care vom realiza acest lucru”.

În ciuda parteneriatului strategic pe care îl au cu Statele Unite, românii au rămas printre puţinii europeni care au nevoie de vize pentru a intra în SUA. Recent, Uniunea Europeană a avertizat Statele Unite că dacă nu renunţă la această restricţie, atunci şi americanii ar putea avea nevoie pentru a călători în blocul comunitar.

Sursa: europafm.ro

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.