Klaus Iohannis: Guvernanții, nici după votul clar al românilor din 26 mai, nu au implementat recomandările Comisiei de la Veneția


Klaus Iohannis: Guvernanții, nici după votul clar al românilor din 26 mai, nu au implementat recomandările Comisiei de la Veneția

Președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat cu celeritate în cazul raportului dur al Comisiei de la Veneția privind starea statului de drept din România. 

CITIȚI ȘI: Atacul PSD asupra justiției, criticat virulent într-un nou raport al Comisiei de la Veneția: SS, "un obstacol în fața luptei anticorupție și împotriva crimei organizate", iar "legiferarea prin OUG a devenit o rutină"

Astfel, Klaus Iohannis a transmis că este inadmisibil că PSD-ALDE ignoră votul românilor din 26 mai de la referendumul pentru justiție întrucât "nu au implementat recomandările Comisiei de la Veneția cuprinse în Opinia finală din luna octombrie 2018 privind cele trei legi ale justiției, aspect subliniat și în opinia din 21 iunie 2019".

Totodată, președintele României face o trecere în revistă a celorlalte probleme din justiția românească, semnalate de altfel și de Comisia de la Veneția:

"Păstrarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ca instrument de intimidare a magistraților, menținerea în legislație a dispozițiilor referitoare la pensionarea anticipată a magistraților, care pun în pericol însăși funcționarea sistemului judiciar, diminuarea rolului CSM concomitent cu creșterea rolului ministrului justiției în procedurile de numire a procurorilor de rang înalt sunt doar câteva exemple care, în viziunea Comisiei, necesită remedieri urgente".

Comunicatul integral al Administrației Prezidențiale:

"Opinia Comisiei de la Veneția cu privire la modificările aduse legilor justiției prin O.U.G. nr. 7/2019 și O.U.G. nr. 12/2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, atrage atenția Guvernului asupra noului semnal de alarmă transmis de către Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) în Opinia referitoare la modificările succesive ale legilor justiției prin ordonanțe de urgență, adoptată astăzi, 21 iunie a.c.

Președintele Klaus Iohannis evidențiază că Opinia Comisiei de la Veneția reprezintă o reconfirmare clară, cu argumente juridice solide, a prejudiciului adus funcționării sistemului judiciar prin intervenția abuzivă a Guvernului de a legifera defectuos și în favoarea unor interese particulare sau de grup, și nu în beneficiul cetățeanului. Această intervenție abuzivă s-a produs, așa cum arată și Opinia Comisiei, ulterior adoptării de către Parlament a pachetului de modificări asupra legilor justiției care privesc statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, prin adoptarea de către Guvern a cinci ordonanțe de urgență: O.U.G. nr. 77/2018, O.U.G. nr. 90/2018, O.U.G. nr. 92/2018, O.U.G. nr. 7/2019 și O.U.G. nr. 12/2019.

Aspectele constatate de Comisia de la Veneția consolidează concluzia că instrumentul ordonanțelor de urgență a fost complet denaturat și folosit abuziv de către Guvern, fără evaluarea impactului, ocolindu-se atât o dezbatere autentică în Parlament a măsurilor urmărite, cât și o consultare efectivă a reprezentanților sistemului judiciar. Așa cum arată Opinia, schimbările intempestive într-un domeniu atât de sensibil și lipsa unui control efectiv de constituționalitate al ordonanțelor de urgență nu numai că bulversează întregul sistem, dar afectează chiar esența statului de drept – securitatea raporturilor juridice și previzibilitatea legii, precum și principiul separației puterilor în stat.

Președintele României subliniază că mesajul transmis în documentul adoptat de Comisia de la Veneția este cât se poate de clar: guvernanții au datoria să repare prejudiciul adus sistemului judiciar prin punerea în aplicare de îndată și în integralitate a recomandărilor organismelor europene din domeniu.

Președintele Klaus Iohannis consideră inadmisibilă conduita guvernanților care, nici până la acest moment, după votul clar al românilor din 26 mai, nu au implementat recomandările Comisiei de la Veneția cuprinse în Opinia finală din luna octombrie 2018 privind cele trei legi ale justiției, aspect subliniat și în opinia din 21 iunie 2019. Păstrarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ca instrument de intimidare a magistraților, menținerea în legislație a dispozițiilor referitoare la pensionarea anticipată a magistraților, care pun în pericol însăși funcționarea sistemului judiciar, diminuarea rolului CSM concomitent cu creșterea rolului ministrului justiției în procedurile de numire a procurorilor de rang înalt sunt doar câteva exemple care, în viziunea Comisiei, necesită remedieri urgente.

Mai mult, Opinia Comisiei de la Veneția vizează chiar modul general de folosire a ordonanțelor de urgență, indiferent de domeniul în care sunt adoptate, și instabilitatea pe care această practică o creează. Folosirea în continuare a ordonanțelor de urgență în lipsa unor situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în domenii precum administrație publică sau economie, reprezintă un mod profund greșit de înțelegere de către Guvern a votului românilor din 26 mai. Este un abuz evidențiat de Comisia de la Veneția și respins în mod clar de către cetățeni, prin răspunsul covârșitor favorabil dat celei de-a doua întrebări de la referendum, care și-a demonstrat, și astfel, justețea.

Comisia de la Veneția reafirmă principiul potrivit căruia, într-o democrație, procedura parlamentară de adoptare a legilor trebuie să fie regula, iar legiferarea prin ordonanțe de urgență să reprezinte excepția permisă de Constituție doar în anumite condiții. Utilizarea instrumentului ordonanțelor de urgență într-un mod care conduce la transformarea excepției în regulă a fost sancționată așadar atât de cetățeni, cât și de Comisia de la Veneția.

Președintele României reiterează atenționarea transmisă Guvernului actual că această practică trebuie să înceteze.

Participarea semnificativă la scrutinul din luna mai arată, încă o dată, că cetățenii își doresc o Românie ferm angajată să respecte valorile europene în scopul consolidării democrației, pentru că fără o justiție independentă și funcțională nu poate exista stat de drept și nici progres al țării, care să se reflecte, în fiecare zi, într-o viață mai bună pentru români".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.