Tolontan DEZVĂLUIE de ce este imposibil ca Arafat să NU fi știut de filmarea de la Colectiv: folosește fotografii de la aceeași intervenție în cadrul cursurilor sale de la Facultatea de Geografie!


Tolontan DEZVĂLUIE de ce este imposibil ca Arafat să NU fi știut de filmarea de la Colectiv: folosește fotografii de la aceeași intervenție în cadrul cursurilor sale de la Facultatea de Geografie!

Jurnalistul Cătălin Tolontan (Libertatea) dezvăluie că Raed Arafat folosește în mod uzual, în cadrul cursurilor pe care le susține la Facultatea de Geografie, fotografii realizate cu prilejul defectuasei intervenții de la Colectiv, deși insistă că nu a știut nimic și de filmări.

Mai mult chiar, aceste fotografii au fost realizate chiar de același pompier operator de la Colectiv care a făcut și filmările ținute la secret de ISU, timp de 4 ani.

Deși folosește din plin fotografiile în scopuri didactice, Raed Arafat insistă că el nu a știut absolut nimic despre filmări – deși astfel de intervenții sunt filmate potrivit legii, fiind așadar indispensabile!

”Raed Arafat susține că n-a știut de filmul ascuns, dar folosește fotografiile făcute de același pompier operator de la Colectiv când predă <Managementul Dezastrelor> la Facultatea de Geografie!

În seara dezastrului de la Colectiv, același subofițer de pompieri, un operator foto-video, a făcut și filmări și fotografii, primele cu o cameră video, celelalte cu un aparat foto. Deși spune că nu știe nimic despre film, Raed Arafat folosește acele fotografii, când predă cursul său de master!”, explică Tolontan, pe Facebook.

Mai multe detalii AICI

(Sursa foto – Libertatea)

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.