UPDATE CSM amână discuțiile pentru numirea unui nou președinte, după ce votul a eșuat de două ori în cazul Nicoletei Țînț

UPDATE CSM amână discuțiile pentru numirea unui nou președinte, după ce votul a eșuat de două ori în cazul Nicoletei Țînț

UPDATE 5

Alegerea noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost amânată pentru săptămâna viitoare, a anunțat ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, în timpul ședintei de Guvern, citat de News.ro.

Premierul Ludovic Orban l-a întrebat, marți, în ședința de Guvern pe ministrul Predou dacă s-a încheiat "epopeea" de la CSM, iar Predoiu a afirmat că "epopeea continuă".

El a subliniat că ședința a fost amânată pentru săptămâna viitoare.

UPDATE 4

Surse judiciare din cadrul CSM au explicat pentru Ziare.com ca nu s-a reușit nici a doua oară realizarea unei majorități pentru numirea judecătoarei Nicoleta Țînț în funcția de președinte al Consiliului.

"Plenul CSM a decis amânarea numirii unei președinte al CSM, dar nu a stabilit o dată anume".

UPDATE 3

Tatiana Toader a fost votată pentru postul de vicepreședinte al CSM, în timp ce procesul de votare în privința persoanei care va conduce instituția a fost marcat de un blocaj. 

În cazul alegerii Nicoletei Țînț, votul în CSM a fost de 9-9, iar un vot a fost nul. Astfel, se intrase într-un impas procedural, unii membri ai CSM considerând că, neîntrunind majoritatea voturilor, Nicoleta Țînț a fost respinsă, în timp ce alții susțineau reluarea votului.

În cele din urmă, plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va relua votul pentru funcția de președinte al CSM, după ce judecătoarea Nicoleta Țînț a obținut paritate de voturi, au precizat pentru Mediafax surse din instituție.

Aceleași surse susțin că Secția pentru judecători nu își va schimba propunerea pentru conducerea Consiliului, motiv pentru care magistrații din CSM vor relua votul în cazul lui Țînț.

UPDATE 2

Președintele Klaus Iohannis a prezidat marți ședința plenului CSM în care se alege noua conducere a instituției. Astfel, Iohannis a lansat mai multe atacuri indirecte către Lia Savonea pentru dezechilibrele produse în CSM în perioada în care a condus instituția: "Este necesar un echilibru chiar în interiorul CSM. Cred că nu surprind pe nimeni dacă spun că în acest an care a trecut atât în percepția publică, cât și în interiorul corpului profesional unele dintre deciziile luate de CSM sau în secții au părut contradictorii, iar altele au fost puternic contestate chiar de membrii CSM".

Totodată, Iohannis a cerut implicarea activa a CSM pentru a fi reparate toate modificarile ce au rezultat din asaltul la care justitia a fost supusa in ultima vreme, aratand ca esentiala este implementarea opiniilor si recomandarilor Comisiei de la Venetia, MCV si GRECO: "Fac un apel să susțineți în mod efectiv implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, MCV și GRECO, în scopul alinierii legislației actuale la standardele europene. Fac o precizare aici. Am văzut interpetărle date declarațiilor mele referitoare la caracterul acestor recomandări și opinii. Vreau să fie foarte clar. Recomandările instituțiilor europene nu sunt facultative, dar nu pot fi aplicate ca atare atât timp când nu sunt transpuse în legislația internă".

Redăm discursul președintelui Klaus Iohannis:

"În relația cu CSM mi-am asumat un parteneriat în consolidarea valorilor europene și am acționat ca un susținător ferm al unei justiții independente și al continuării luptei anticorupție. 

Chiar dacă asaltul asupra justiției a fost oprit temporar, răul făcut trebuie reparat cât mai curând. Acest proces propune evident și concursul real al CSM. 

În 2015, la prima mea participare la o ședință a CSM, aflat la momentul respectiv într-o altă componență, am subliniat că instituțiile nu trebuie personalizate și identificate cu imaginea liderului de la un moment dat. Instituțiile nu aparțin conducătorilor și doar așa ne putem feri de derapaje și manipulări, de situații periculoase și nedemocratice. Și astăzi cred cu tărie în ceea ce am afirmat atunci. Tensiunile interne, orgoliile sau interesele personale trebuie trecute mereu în plan secund atunci când suntem chemați să contribuim la evoluția democratică a statului român. 

Instrumentele pe care CSM le are la dispoziție devin eficiente doar atunci când în spatele deciziilor și pozițiilor garantului independenței justiției există un larg consens și o susținere reală, nu declaratică a principiilor călăuzitoare. (...) 

Într-un organism colegial cum este și CSM diferențele de opinie asupra temelor supuse dezbaterilor, pozițiile diametral opuse și uneori chiar opiniile singulare separate cu privire la modul de soluționare a diverselor probleme pot părea firești, însă societatea românească în general și sistemul judiciar în special așteaptă de la cei chemați să garanteze independența justiției o abordare matură, înțeleaptă, cu bună credință și lipsită de partizanat. În acest sens, păstrarea independenței și a conștiinței profesionale a magistraților, dar și a membrilor CSM sunt esențiale.

CSM are un rol fundamental în buna funcționare a sistemului judiciar și implicit în menținerea unui echilibru în interiorul acestuia. Pentru ca acest deziderat să se realizeze este necesar un echilibru chiar în interiorul CSM. Cred că nu surprind pe nimeni dacă spun că în acest an care a trecut atât în percepția publică, cât și în interiorul corpului profesional unele dintre deciziile luate de CSM sau în secții au părut contradictorii, iar altele au fost puternic contestate chiar de membrii CSM. 

Activitatea CSM are de cele mai multe ori o importantă componentă tehnică. Modul de funcționare a CSM a ridicat uneori semne de îngrijorare, de la modul de exprimare a punctelor de vedere, la disfucționalități de organizare a ședințelor și până la lipsa de predictibilitate a stabilirii acestora cu consecințe directe asupra calității dezbaterilor și justeței soluțiilor adoptate. Din această perspectivă, sunt necesare mecanisme de lucru care să asigure o abordare coerentă și responsabilă, inclusiv în comunicarea publică. O relație tensionată în CSM ori cu magistrații ori cu alte autorități publice aduce deservicii în primul rând sistemului judiciar. O bună funcționare a CSM, atât la nivelul plenului, dar mai ales la nivelul secțiilor implică predictibilitate în luarea deciziilor, respect reciproc și atenuarea eventualelor divergențe. (...)

Fac un apel să susțineți în mod efectiv implementarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, MCV și GRECO, în scopul alinierii legislației actuale la standardele europene. Fac o precizare aici. Am văzut interpetărle date declarațiilor mele referitoare la caracterul acestor recomandări și opinii. Vreau să fie foarte clar. Recomandările instituțiilor europene nu sunt facultative, dar nu pot fi aplicate ca atare atât timp când nu sunt transpuse în legislația internă. În spiritul dispozițiilor Art. 148 din Constituție, alături de Parlament, Guvern și președintele României revine și CSM misiunea de a participa la procesul de transpunere în legislația internă a tuturor acestor opinii și recomandări".

UPDATE 1

Ședința CSM este programată să înceapă la ora 11:00 și va fi prezidată de șeful statului. Administrația Pezidențială a confirmat prezența președintelui Klaus Iohannis la ședința de marți.

Controversata judecătoare Lia Savonea, o apropiată a politicienilor PSD care au încercat vreme de trei ani să-și subordoneze justiția, a ajuns, după 12 luni grele, la finalul mandatului de președintă a Consiliului Suprem al Magistraturii, instituție care ar trebui să fie garantul independenței justiției. Cât a funcționat CSM în scopul în care a fost creat este deja un lucru de notorietate, iar șansele ca situția să rămână neschimbată în sens negativ pentru actul de justiție sunt foarte mari în contextul în care deși Lia Savonea pleacă, o apropiată de a sa, Nicoleta Țînț, ar fi favorită la șefia instituției.

Ședința plenului CSM este programată de la ora 11.00. Pe ordinea de zi a ședinței sunt două puncte: raportul de activitate al Consiliului Superior al Magistraturii pe anul 2019 și alegerea noii conduceri a Consiliului Superior al Magistraturii.

La ședința în care CSM își alege noua conducere, adică președintele și vicepreședintele, a fost invitat și șeful statului, Klaus Iohannis, au declarat surse oficiale pentru HotNews.ro.

Aceleași surse spun că favorită pentru funcția de președinte al CSM ar fi judecătoarea Nicoleta Țînț, considerată o apropiată a Liei Savonea, alături de judecătoarele Gabriela Baltag, Simona Marcu, Evelina Oprina și Mariana Ghena.

„Deşi mulţi magistraţi şi politicieni au prezentat-o drept o judecătoare echidistantă, un rău acceptabil, Ţînţ e din gaşcă cu Lia Savonea şi Florin Iordache, cele mai toxice personaje din Justiţe în ultimii ani“, explică surse din vârful sistemului judiciar pentru „Adevărul“. Chiar dacă mandatul său în fruntea CSM expiră la finalul lunii decembrie, Lia Savonea va rămâne în Consiliu ca simplu membru.

 „Cel care ar fi meritat şefia CSM e judecătorul Bogdan Mateescu, însă ar fi fost nevoie de implicarea ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, pentru a strânge o majoritate favorabilă. La fel cum Ana Birchall şi grupul magistraţilor corecţi din CSM au blocat-o pe Adina Florea, omul Liei Savonea pentru  şefia Secţiei Speciale, şi Predoiu s-ar fi putut implica pentru o conducere reformistă a CSM, însă a preferat să nu se amestece. Predoiu crede că lucrurile în Justiţie se vor regla de la sine, însă fără efort nu se poate face nimic. Spre exemplu, şi Corina Corbu, preşedintele Curţii Supreme, era în tabăra odioasă, dar până la urmă a fost adusă pe drumul cel bun tot de Birchall“, susţin sursele citate.

Reamintim că șapte membri ai CSM au cerut plenului, la jumătatea lunii octombrie, să o revoce din funcție pe Lia Savonea, pentru "modul defectuos" în care a condus instituția, "îndepărtând-o de la rolul său constituțional, cu consecinţe extrem de grave pe planul funcţionării şi credibilităţii".

Mai multe detalii găsiți AICI și AICI