Poze exclusive cu Familia Regală în perioada Revoluției. Mesajul Regelui Mihai adresat românilor care luptau pentru libertate


Poze exclusive cu Familia Regală în perioada Revoluției. Mesajul Regelui Mihai adresat românilor care luptau pentru libertate

Astăzi se împlinesc 2 ani de când Majestatea Sa Regele Mihai a fost condus pe ultimul drum. A fost un moment trist și emoționant pentru România, fiind primele funeralii ale unui Rege după 90 de ani.

În ultimii ani ai dictaturii comuniste, Regele Mihai păstra legături cu Diaspora și Exilul românesc. De altfel, în vara lui 1989 a fost unul dintre semnatarii Declarației de la Budapesta, alături de disidenții Mihnea Berindei, Ariadna Combes (fiica Doinei Cornea), Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, Vladimir Tismăneanu.

În ultimele luni ale lui 1989, Regele Mihai și fiica Sa, MS Margareta, urmăreau atent situația politică și socială din Europa și schimbările la care asistau, ca martori ai istoriei care se scria.

MS Margareta se întorsese la Versoix, în Elveția, locul unde Regele Mihai și Regina Ana își stabiliseră domiciliul în 1956.
Fiica cea mare a Regelui Mihai lucra la Roma, unde avea poziții înalte la FAO( Organizația Internațională pentru alimentație și agricultură).

Reuniți la Versoix, au amenajat un secretariat în casa Regelui și au început să ia legatura cu românii.

De altfel, Regele fusese contactat, în zilele Revoluției, de Regele Baudouin al Belgiei, de Juan Carlos al Spaniei și de Principele Charles de Wales, interesați fiind de situația politică din România.

În exuberanța, emoția, dar și durerea acelor momente, Suveranul a redectat un mesaj vibrant trimis către națiunea română: "Sunt cu gândul şi cu sufletul alături de voi, sunt ca şi voi îngrijorat când aflu cruzimea cu care reacţionează cei de la Putere atunci când cereţi doar drepturile cele mai elementare şi totuşi şi totodată am şi aveţi mari speranţe fiindcă luaţi cuvântul, manifestând.
(...)
Armele nu pot zdrobi sufletele, nu pot nimici idealurile. Nu îi provocati, fiţi paşnici, dar demni. Cu Dumnezeu înainte!".

Totodată, întrebat dacă s-a gândit să aterizeze la București în decembrie 1989, Regele Mihai a confirmat acest fapt, dar a replicat că nu considera moral și just să instrumenteze morții Revoluției pentru a se face recunoscut în România.
("Tinerii nu au murit pentru mine, ci pentru libertate și democrație, nu mă puteam folosi de moartea lor".)

În acest sens, vă redăm o fotografie nepublicată până acum cu Familia Regală care s-a prezentat la Biserica Ortodoxă din Lausanne pentru a aprinde lumânări pentru victimele Revoluției Române: 

Imediat după Revoluție, Regele Mihai, Regina Ana și primele două fiice, Margareta și Elena, au înființat Fundația Regală Margareta a României, unde în conducere se aflau Lordul Jehudi Menuhin, discipolul lui Enescu, și Eugen Ionescu.

Fundația a făcut apel internațional pentru ajutorarea categoriilor defavorizate din România, aducând tone de alimente, haine și medicamente pe teritoriul României.

În a treia imagine pe care o redăm în exclusivitate îl puteți vedea pe Regele Mihai depunând flori în 1999 la Cimitirul Eroii Revoluției:

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.