Adina Vălean, la un pas de postul de comisar european. Propunerea României a fost validată de Comisia pentru Transporturi a PE


Adina Vălean, la un pas de postul de comisar european. Propunerea României a fost validată de Comisia pentru Transporturi a PE

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a anunțat joi pe Facebook că Adina Vălean, propunerea României pentru postul de comisar european, a fost validată de Comisia de Transporturi a Parlamentului European cu 36 de voturi "pentru".

"Adina Vălean, propunerea României pentru postul de comisar european, a trecut cu brio de comisia de Transporturi a Parlamentului European. Intrăm în linie dreaptă. Felicitări, Adina!

*Vălean:*

EPP ok
SD ok
RENEW ok
Greens additional info
ID no
ECR ok
GUE ok

She goes through with 36 votes (+)", a scris liberalul pe Facebook.

CITIȚI ȘI: Victorie pentru România: Adina Vălean a primit aviz pozitiv atât din partea Comisiei JURI, cât și în Parlamentul României

Conform G4media.ro, în cadrul audierilor, Adina Vălean a declarat că reducerea emisiilor în aviaţie trebuie să fie realizată prin măsuri combinate, iar introducerea unei taxe pe kerosen nu poate fi exclusă.

"Trebuie să ne analizăm foarte bine (eventualitatea introducerii unei taxei pe kerosen) întrucât există, de asemenea, consecinţe sociale. (…) Atunci când introduci o taxă nouă există riscul ca preţurile să crească", a explicat Vălean, răspunzând unei întrebări referitoare la cât de oportună ar fi o taxă europeană pe combustibilul folosit de avioane.

O altă temă abordată în timpul audierii a fost directiva privind muncitorii detaşaţi, trataţi de multe ori necorespunzător de către angajatorii lor. Un eurodeputat a întrebat-o pe Adina Vălean dacă nu cumva există o contradicţie între ”ambiţiile umaniste şi dorinţa de dezvoltare”.

"Nu văd nicio contradicţie în această privinţă. Trebuie să continuăm toate iniţiativele privind dezvoltarea inteligentă. Când vorbiţi despre mobilitate, nu-mi amintesc de vreun alt dosar care să fi creat mai multe divizări în acest parlament. Pot să vă asigur că nu mă voi da la o parte de la a lucra pentru eliminarea fraudelor şi a abuzurilor", a răspuns Vălean.

În încheierea audierii sale în TRAN, Adina Vălean a subliniat că este nevoie de o abordare cuprinzătoare în vederea promovării unui mod durabil de transport în Uniunea Europeană şi a promis că va coopera strâns cu Parlamentul European pentru a identifica problemele şi a găsi cele mai bune soluţii pentru sectorul european al transporturilor.

Amintim că Adina Vălean a fost avizată pozitiv marți și de Comisia JURI a Parlamentului European, cât și de Comisiile reunite pentru Afaceri Europene din Parlamentul României.

Votul în Parlamentul European pentru echipa de comisari a președintelui-ales Ursula von der Leyen va avea loc într-o sesiune plenară programată pe 27 noiembrie, potrivit unui comunicat de presă al Parlametului European. Noua echipă de comisari europeni ar trebui să înceapă activitatea pe 1 decembrie dacă va primi validarea Parlamentului European.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.