Agresiva restaurație a Rusiei: Dodon și socialiștii au revenit la practica sovietică de glorificare a ”eroilor NKVD”, ridicând în slăvi una dintre cele mai genocidare structuri ale secolului al XX-lea

Deputatul neafiliat Octavian Țîcu (istoric) avertizează că din cauza apatiei Blocului ACUM și a complicității Partidului Democrat, PSRM a revenit la practica sovietică de glorificare a „eroilor NKVD”.

Potrivit Deschide.md, deputatul a făcut referire la inaugurarea unui monument restaurat în satul Moara Domnească, dedicat unui NKVD-ist.

Țîcu se întreabă, dacă următorul pas al PSRM-ului în acest sens va fi o paradă militară ruso-moldovenească organizată în PMAN de 9 mai?

„Prin blegeala Blocului ACUM și complicitatea Partidului Democrat, Partidul Socialistilor revine la glorificarea „eroilor NKVD”, care la 23 iunie 1941 ar fi apărat frontiera sovietică imaginară la Prut (!!!), o frontieră stabilită de URSS la 28 iunie 1940, când a ocupat Basarabia și a dezmembrat România”, a scris Țîcu pe Facebook.

Acesta menționează numele celor prezenți la eveniment, lista fiind compusă din reprezentanți ai Ambasadei ruse. Dar și membri ai unor structuri filo-ruse, ce au devenit tot mai active după venirea PSRM la guvernare.

„Mai exact, la 10 noiembrie în satul Moara Domnească, a fost inaugurat un monument restaurat în cinstea unui NKVD-ist, Ivan Bulgakov din regiunea Orlov, care a ținut piept „forțelor fasciste” timp de două zile, pe Prut. Prezența la acest eveniment a fost impunătoare - atașatul Ambasadei Federației Ruse, Viktor Iașenin, ajutorul atașatului militar al Ambasadei ruse, Evgheni Trunov, președintele Comitetului Coordonator Național „Pobeda”, Aleksei Petrovici, cercetașii Clubului rusesc-patriotic „August”.

Ce urmează? Parada militară ruso-moldovenească de 9 mai în Piața Marii Adunări Naționale?”