„Alianța Coronavirus” sau cum în Republica Moldova o coaliție politică este supranumită după virusul ucigaș

În plină criză epidemiologică, Republica Moldova a trecut în viteză printr-o remaniere guvernamentală, ca urmare a oficializării relației politice dintre socialiștii lui Igor Dodon și Partidul Democrat.

PD, cunoscut în ultimul deceniu ca vehicul politic al oligarhului Vladimir Plahotniuc, pare să-și fi revenit pe deplin după fuga peste hotare a acestuia, în vara anului trecut, fiind atunci pe punctul de a se dezintegra. Rezistând în primă fază presiunilor la care a fost supus din toate părțile, din cauza practicilor abuzive la care a recurs câtă vreme s-a aflat la guvernare, PD a susținut mai întâi în Parlament un Guvern minoritar al socialiștilor, pentru ca acum, regrupat, să pretindă ce socotește că i se cuvine.

Pediștii au preluat în Guvern cinci portofolii strategice pe care socialiștii le-au compromis prin insistența lor de a le folosi în interesele lor politice, care coincid de regulă cu cele ale Federației Ruse. Conștient, mai mult sau mai puțin, de efectul distrugător al abordării sale asupra acestor instituții, Dodon și-a retras politrucii din fruntea ministerelor respective, cedându-le Partidului Democrat.

Astfel, Ministerul Apărării a fost eliberat de un personaj care nu și-a ascuns niciodată admirația față de URSS, Victor Gaiciuc. Fost pilot militar în cadrul Armatei Sovietice, Gaiciuc este adeptul ideii false de inspirație rusească, potrivit căreia Republica Moldova, ca stat neutru, n-are nevoie de forțe armate. Asemenea idei subversive au menirea de a devia atenția de la pericolul militar permanent provenind din stânga Nistrului, unde sunt staționate mii de trupe militare și paramilitare rusești, care depășesc numeric și după capabilități Armata Națională.

Un alt cadru socialist de tristă faimă, trecut printr-o facultate la Iași, Corneliu Popovici, a condus până ieri Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. El a declanșat un scandal uriaș în ultimele săptămâni, oprind finanțarea Institutului de Istorie al Academiei de Științe. Promotor al teoriei moldovenismului, prin care se acreditează, între altele, diferența dintre moldoveni și romFâni, ex-ministrul Popovici a fost puternic contestat de mediul academic, pe care a încercat să-l „pedepsească” lipsindu-l de finanțare.

Dodon a fost nevoit să-l sacrifice și pe ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi, care și-a pus în joc reputația pentru a fi pe plac patronului său politic. Ciocoi a declarat la un moment dat că Armata a 14-a din Transnistria a avut un rol pacificator în timpul războiului moldo-rus din 1992. Un punct de vedere care, de altfel, nu e deloc diferit de cel propagat de separatiștii transnistreni. O afirmație nu doar profund falsă, dar și jignitoare în Republica Moldova, a cărei identitate a fost construită în mare măsură pe sacrificiul polițiștilor și al voluntarilor moldoveni care au luptat de pe poziții inegale împotriva invadatorilor ruși organizați, echipați și coordonați de Armata a 14-a.

Chiar dacă Dodon ar fi fost tentat să mai călărească o vreme aceste instituții (celelalte două fiind Biroul pentru reintegrare a Transnistriei și Ministerul Economiei), el le-a lăsat în gestiunea PD, nu atât pentru că n-ar fi avut alte soluții, cât din rațiuni practice. Noii miniștri vor încerca, de ochii lumii, să refacă imaginea instituțiilor pe care le-au preluat, dându-i posibilitatea lui Dodon să apară, înaintea scutinului prezidențial de la toamnă, ca un politician echilibrat (voturile din nucleul socialist dur, prorusesc, nu-i vor ajunge să-și surclaseze contracandidatul). Întreg Partidul Democrat, de altfel, care nu are un candidat viabil pentru prezidențiale, ar urma să-l ajute pe Dodon, așa cum a făcut și în 2016, să obțină un al doilea mandat de președinte.

Pe de altă parte, este evident că și Partidului Democrat îi convine poziția guvernamentală pe care și-a asigurat-o în negocierile cu socialiștii. Dincolo de vizibilitatea publică și câștigurile practice pe care urmează să le obțină prin administrarea celor cinci ministere și alte instituții publice partajate în culise (cum a fost recent cazul Consiliului Suprem al Magistraturii), pediștii vor încerca din nou să se erijeze într-o grupare proeuropeană (chiar dacă nimic nu-i recomandă pentru așa ceva), în antiteză de fațadă cu partenerii lor de coaliție. Indirect, ei vor dilua astfel esența eminamente prorusească a socialiștilor, care speră în felul acesta să devină frecventabili pentru lumea civilizată.

Până la urmă, nu e nimic nou în această tactică rudimentară, deși eficientă, cel puțin pe plan intern. PSRM și PD au o experiență vastă de colaborare încă de pe vremea lui Plahotniuc. Îndepărtarea de la putere a acestuia n-a schimbat nimic în sistem, decât că a produs o rocadă. După câțiva ani în care socialiștii s-au mulțumit cu rolul de valeți ai oligarhului, în actualul parteneriat lor le aparțin butoanele de comandă.

Noua coaliție a căpătat repede, mai întâi în mediul online, porecla de „Alianța Coronavirus”. Asta  nu doar pentru că intervine într-o perioadă în care virusul ucigaș face victime peste tot în lume, ci și din cauza modului în care gruparea lui Dodon a speculat această criză umanitară. A devenit clar că Parlamentul său a amânat din rațiuni politice instituirea în Republica Moldova a stării de urgență, care se impunea încă de săptămâna trecută din cauza pericolului de extindere a coronavirusului.

Într-o perioadă critică, când viața multor oameni este în joc, socialiștii s-au arătat preocupați în primul rând de finalizarea negocierilor cu PD și de obținerea unui mandat de deputat în circumscripția uninominală Hâncești, unde au avut loc duminică alegeri parlamentare anticipate. Comisia Electorală Centrală, pe care ei o controlează, a refuzat, deși solicitată intens de societatea civilă și în ciuda riscurilor de contaminare a alegătorilor, să amâne scrutinul. Abia luni, după câștigarea de către PSRM a mandatului râvnit de deputat, două din satele din raionul Hâncești în care au fost atestate șase cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost trecute în carantină.

Orbiți de interesul lor politic imediat, socialiștii par să nu fie conștienți de proporțiile dramei umanitare și de faptul că virusul SARS-CoV-2 nu ocolește pe nimeni.