Atrocitățile comise de Armata Roșie. Un expert în relații internaționale demontează minciunile Ambasadei Federației Ruse: Este absolut scandalos!

Ambasada Rusiei a comis-o recent, în plin An Centenar, împroșcând cu un nou episod odios de dezinformare. Concret, printr-o postare făcută pe Facebook, în data de 28 decembrie, diplomații lui Vladimir Putin au găsit de cuviință să nege categoric atrocitățile pe care Armata Roșie le-a săvârșit în România după 1944.

De notat că nu este pentru prima oară când Ambasada Rusiei scandalizează opinia publică din România - puteți citi AICI o altă secvență pe care Podul.ro a relatat-o în cursul lunii decembrie, când am avertizat că ambasadorul Rusiei la București - controversatul Valeri Kuzmin - și-a dezvoltat apucătura de a insulta țara noastră, din ce în ce mai des și mai virulent.

În acest context, profesorul de relații internaționale al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București, Florin Diaconu a demontat într-un mod analitic minciuna propagată de Ambasada Federației Ruse la București. Concret, politologul a invocat un fragment din cartea Berlin: Căderea 1945 scrisă de Antony Beevor în care este prezentată o parte din textul unui raport NKVD în care se ilustrează atrocităție comise de soldații Armatei Roșii, o serie de nenumărate violuri. 

Mai mult, analistul de politică externă a precizat clar că textul publicat de Ambasada Rusiei în data de 28 decembrie este scandalos întrucât manipulează creând confuzie prin menționarea faptului că Uniunea Sovietică a suferit pierderi mari în cel de-al Doilea Război Mondial și omiterea deliberată a realității atrocităților comise de soldații sovietici în zonele pe care le-au ocupat.

"Acum câteva zile, mai precis la 28 decembrie 2018, reprezentanța Federației Ruse la București a publicat pe pagina sa de Facebook un text care condamnă în termeni extrem de duri, citez "miturile despre atricotățile soldaților sovietici", atrocități săvârșite în partea finală a celui de-al Doilea Război Mondial. În același text publicat de ambasada Federației Ruse se afirmă că periodic în presa occidentală cât și cea românească se manifestă o campanie de propagandă și citez din nou "menită să îi denigreze pe ostașii Armatei Roșii care au eliberat de fascism țările Europei Centrale și de Est". 

Textul în cauză mai îndeamnă ca oamenii să analizeze informațiile și să le compare cu fapte istorice verificate. Asta vă și propun să facem. 

Vom citi un fragment relativ scurt dintr-un raport al NKVD. Raportul în cauză este redactat de grupul NKVD atașat Armatei 43, aflată în plină ofensivă la începutul anului 1945 în Prusia Orientală. Raportul în cauză este din arhiva de stat a Federației Ruse și are nr.9401/2/94, iar fragmentul pe care îl vom citi se află în acest dosar la pagina 87. Informațiile în cauză sunt prezente într-o lucrare impecabilă despre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Berlin: Căderea 1945 scrisă de Antony Beevor. Raportul NKVD spune următoarele: "fuseseră date numeroase exemple de violuri în grup incluzând fete sub 18 ani și femei bătrâne"; grupul NKVD atașat Armatei 43 a descoperit că femeile germane din spatele liniei frontului încercaseră să se sinucidă; ei au interogat-o pe una din acestea numită Emma Korn 3 în februarie, iar aceasta a spus că trupele Armatei Roșii din prima linie au intrat în oraș: "au intrat în subsolul în care ne ascundeam și au îndreptat armele către mine și alte două femei indicându-ne să mergem afară în curte unde ne-au așezat în ordine. Acolo în curte 12 soldați m-au violat pe rând, iar alți soldați au făcut același lucru cu cele 2 vecine ale mele. În noaptea care a urmat 6 soldați beți au năvălit peste noi în subsol și m-au violat în fața copiilor. Pe 5 februarie au venit 3 soldați, iar pe 6 februarie alți soldați beți m-au violat și m-au bătut"

Cam așa arată realitatea pe care lozincile la mare modă în anii 40 și începutul anilor 50 în întreg spațiul aflat sub ocupația Armatei Roșii o denumeau folosind sintagma "Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus!". Așa arată în multe locuri din Europa, din Moldova și până la Berlin, libertatea adusă de Armata Roșie. 

Să fim bine înțeleși. Nu contestă nimeni efortul uriaș pe care l-a făcut Uniunea Sovietică în al Doliea Război Mondial. A fost o țară care a pierdut aproximativ 20 de milioane de oameni în timpul războiului. Efortul militar și economic în lupta cu nazismul este una, iar comportamentul Armatei Roșii în regiunile cucerite este cu totul altceva.

Revin, textul publicat de Ambasada Federației Ruse la București la sfârșitul anului trecut este absolut scandalos pentru că amestecă cele două straturi în chip absolut deliberat. 

De zis ar mai fi ceea ce le-a spus Ambasadorul României la Moscova, Vasile Soare, oficialilor ruși după scurt timp de la publicarea textului în cauză și citez "ați cam dat cu bâta în baltă stimați colegi de la Ambasada Federației Ruse la București. Este regretabilă postarea, mai bine vă abțineați!'', a analizat Florin Diaconu pe Facebook.