Baronul Buzatu o ține pe a lui, deși sunt tot mai mulți infectați la Vaslui: „Eu nu cred în coronavirus”/„Terminați cu masca! N-a dovedit nimeni că masca este un panaceu”

Președintele roșu al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu (PSD), nu renunță la negaționismul oțărât care l-a adus recent în atenția opiniei publice, deși situația din județul pe care îl gestionează haotic și retrograd este tot mai gravă de la o zi la alta în ce privește cazurile de COVID-19: unul din consilierii săi personali (Cezar Aftimescu) a murit, o altă apropiată pe linie de PSD, Ana Rinder, managerul Spitalului Județean Vaslui, a fost transferată la București în stare critică, fostul prefect Eduard Popică, contact direct al lui Aftimescu, a fost testat pozitiv, 30 de tineri au plimbat coronavirusul până la mare, în loc să rămână în izolare, infectându-se între ei și mai apoi și în familie, iar în ultimele 24 de ore s-a înregistrat o creștere de cinci ori a numărului de infectați. De la 21 de cazuri confirmate la bilanțul anterior, ultimele teste efectuate indicau la Vaslui 113 cazuri noi.

Într-o intervenție la Digi24, Buzatu a reluat practic aceleași idei care i-au atras critici vehemente din partea opiniei publice:


Dacă e o chestiune de credință coronavirusul, atunci eu nu cred în coronavirus. Dacă e vorba de determinare științifică a existenței unui virus, cred că există acest virus și că este foarte periculos în anumite condiții.

Și de aceea am îndemnat pe toți, trecând dincolo de protestul meu, să respecte măsurile. (...)
„Nu există nicio determinare foarte exactă a modului în care se transmite virusul. Presupun că știți lucrul acesta”

Nu există nicio programare a acțiunilor umane care să evite intrarea în context cu acest virus. E pandemie și trebuie să înțelegem cu toții, și revin și spun că nu am îndemnat pe nimeni să nu repecte măsurile preventive.

Situația din Vaslui este gravă în măsura în care se infectează un număr mare de oameni și, luând toate măsurile preventive, nimeni nu poate controla felul în care acest virus infectează”. (...)
„Terminați cu masca! N-a dovedit nimeni că masca este un panaceu și dacă ar fi un panaceu, atunci persoanele infectate care ar lua masca cred că ar scăpa de consecințele infectării cu acest virus.”.