Bătălia pe viață și pe moarte de la Sectorul 1. Clotilde Armand și colegii și-au petrecut noaptea în fața Biroul Electoral de Sector, păzind voturile USR PLUS


Bătălia pe viață și pe moarte de la Sectorul 1. Clotilde Armand și colegii și-au petrecut noaptea în fața Biroul Electoral de Sector, păzind voturile USR PLUS

Clotilde Armand, cea care câștigase detașat Sectorul 1 conform exit-poll-ului de duminică seară, având un avans de peste 11% față de Dan Tudorache, primarul în funcție, a stat peste noapte în fața Biroului Electoral de Sector, locul în care diferența dintre ea și contracandidatul de la PSD s-a „micșorat” uimitor, cel mai probabil fraudulos, până la 0,39% (marți dimineață când procesul de numărare a voturilor era suspendat).

Vlad Voiculescu (USR PLUS), Violeta Alexandru (PNL), Claudiu Năsui (liderul USR București) au stat și ei ore bune în fața BES alături de alți zeci de membri de partid și voluntari. 

În aceeași clădire, un etaj mai sus, în sediul direcției de salubrizare Sector 1 au fost descoperite, luni la amiază, teancuri de procese verbale electorale, care, potrivit reprezentanților USR PLUS, urmau să fie măsluite de echipa lui Tudorache.

„Este ora 01.30 și încă suntem la sediul BES 1. Colegii mei reprezentanți în Biroul Electoral de Sector au peste 40 de ore de nedormit. Așa se luptă cu PSD. Până la ultimul vot. Aici, în fața acestei uși se simte spiritul USR PLUS. Colegialitate și echipă unită. Mulțumesc frumos tuturor celor care stau alături de mine. Și pesediștilor le transmit că voi sta aici până când lămurim lucrurile. Fără frică. Alături de colegii mei. Pentru apărarea unor principii”, a scris Armand, în creierii nopții, pe pagina sa de Facebook.

Colegii mei au stat aici de pază. Suntem foarte atenți la ce se întâmplă, la voturile adunate aici. Colegii care stăteau de pază - nu aveau dreptul să între în biroul electoral de sector, chiar dacă sunt candidați - au surprins un om care ieșea din Biroul Electoral de sector cu procesele-verbale care consemnează rezultatul numărării voturilor. Un teanc de procese verbale care au fost aduse și am putut intra pentru că Jandarmeria a fost sesizată, au fost aduse la Primăria Sectorului 1. În aceeași clădire avem și Biroul Electoral de sector, și direcția de salubrizare a Primăriei Sectorului 1. Am putut intra în direcția de salubrizare și am găsit și procese verbale pe jumătate completate, elemente care arătau clar că era sediu de campanie, că erau urmărite voturile pentru fiecare candidat, pungi cu mită electorală”, preciza Armand luni seară, la scurt timp după descoperirea micului „laborator” de fraudă din incinta Primăriei Sector 1.


Andrei Covaci, membru USR PLUS, arată pe pagina sa de Facebook cum se fură la Sectorul 1:

„Secția 127: 164 voturi ptr USR PLUS transformate în 0 în baza de date

Secția 111: 108 voturi ptr USR PLUS transformate în 2 voturi în baza de date

Secția 1265: 196 ptr USR PLUS transformate în 118 voturi în baza de date”.

„Dovada că se fură voturile USR-PLUS.

Am avut curiozitatea să verificăm secțiile de votare în care, conform site-ului AEP, am avut zero voturi la Consiliul general al municipiului București.

Iată cazul secției 127. Conform procesului verbal USR-PLUS a avut cel mai mare număr de voturi din secție: 164. Conform site-ului AEP a obținut zero voturi. Ați citit bine. Zero voturi. Și așa s-au furat dintr-un foc 164 de voturi.

Modul de furt: au pus altui partid voturile USR-PLUS.

Echipele noastre lucrează acum să depistăm toate fraudele.

#PazimVotul #NuNeFuraVotulDinNou

LE: Sunt acum cu colegii de la Sector 1 în fața Biroului electoral Sector 1. Sunt alte 9 secții în care nu iese cheia de control.
Acum avem o idee mai clară unde s-a dus diferența dintre exit-poll și rezultatele de azi”, a precizat și Claudiu Năsui pe pagina sa oficială de Facebook. FOTO JOS

„În acest moment pe site-ul AEP-ului sunt contorizate 88529 voturi din totalul de 91088 de voturi. Procesul de numărare a fost suspendat acum două ore și va fi reluat mâine dimineață începând cu ora 9.

Am comparat datele din procesele verbale depuse de președinții de secție pentru secțiile 67 și 141 și ele sunt identice cu cele în baza cărora am făcut numărătoarea paralelă. Deoarece sunt încă niște probleme cu cheile de control, procesele nu au fost încărcate pe site-ul AEP-ului.

Vom reveni mâine cu mai multe detalii”, a anunțat într-o postare pe Facebook filiala Sector 1 a USR.

„Eu v-am zis cu vreo două săptămâni în urmă că bătălia la S1 e pe viață și pe moarte și că Tudorache e îngrozit el însuși de oamenii care-i țin spatele și-l vor primar cu orice preț. Eu cred că de aia el și fură grosolan voturi zilele astea, deși diferența e prea mare față de Clotilde. Omul vrea să ajungă la pârnaie, să fie la adăpost de sponsorii răzbunători”, a comentat într-o postare și sociologul Sebastian Lăzăroiu.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, califică drept „o tâmpenie” acuzațiile de fraudă și spune că partidul a depus plângere la Biroul Electoral Central pentru renumărarea voturilor.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.