Carmen Dan spune că și-ar dori să-i facă o vizită la pușcărie „domnului președinte”. Cum a vrut Liviu Dragnea s-o facă premier după Tudose pe fosta sa colegă de apartament din Alexandria


Carmen Dan spune că și-ar dori să-i facă o vizită la pușcărie „domnului președinte”. Cum a vrut Liviu Dragnea s-o facă premier după Tudose pe fosta sa colegă de apartament din Alexandria

Unul dintre cei mai contestați și detestați miniștri de Interne din istoria recentă a României, pesedista Carmen Dan, a declarat pentru Antena 3 că nu a vorbit cu Liviu Dragnea după ce acesta a fost închis. „Nu am vorbit cu domnul preşedinte, este şi o perioadă specială, perioada de carantină, nu am avut posibilitatea şi nu s-a întâmplat să existe această solicitare, dânsul stabileşte cu cine poate discuta telefonic în această perioadă şi bineînţeles, din câte ştiu, în această perioadă l-au vizitat cei din familie şi evident avocatul", a afirmat Carmen Dan.

Întrebată dacă va merge să îl viziteze ulterior, fosta „supprefectă” de Teleorman a precizat: „Bineînţeles că iau în calcul această posibilitate, eu nu sunt din categoria celor care se dezic, în ultima vreme am văzut, din păcate, chiar din partid care se dezic de ceea ce a fost înainte”.

Carmen Dan pentru Antena3:

„Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ținut acest partid unit. Prefer să nu dau exemple pentru că nu sunt un om conflictual. Lucurile trebuie să se așeze, sunt convinsă că se vor așeza. Am încredere foarte mare, în această perioadă, în puterea de a strânge și a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Dăncilă (...)

Eu nu am crezut niciun moment că soluția va fi cea care a fost. Odată ce s-a întâmplat, cred că toată lumea, cel puțin cei din PSD, au perceput asta ca pe un șoc. Ulterior, membrii acestui partid conștientizează că acest partid mare să-și regăsească echilibrul. Eu nu mă așteptam. Nu sunt un politician foarte, vechi, dar am constatat că atunci când acest partid a trecut prin crize, a avut capacitatea extraordinară de a se regrupa și de a găsi echilibrul de a traversa crize. (...)

Este foarte posibil să existe, (persoane care să-şi dorească ca ea să fie înlocuită n.r.), pentru că eu nu am plecat niciodată de la premisa că o persoană este de neînlocuit sau este atât de bine pregătită pentru orice domeniu încât nu poate fi vreodată luată în discuţie înlocuirea acestei persoane. Apoi am spus-o de fiecare dată că eu am primit acest mandat de la partidul care s-a gândit că aş putea face faţă unei asemenea responsabilităţi şi am spus că tot partidul este cel care îmi poate cere să părăsesc acest portofoliu, dându-mi mai mult sau mai puţin argumente. Dar, până acum, niciun coleg de-al meu nu s-a exprimat în sensul unei opţiuni ca eu să plec de la Ministerul de Interne. Nici premierul României nu s-a exprimat, am o relaţie corectă deschisă, ne cunoaştem de ani de zile cu premierul Viorica Dăncilă, consider că este un om corect şi niciodată nu aş pune-o într-o situaţie dificilă”.

Potrivit Gabrielei Firea, care este de mai multe vreme în relații de ostilitate cu Carmen Dan, aceasta ar fi fost prima opțiune a lui Liviu Dragnea după înlăturarea de la Palatul Victoria a guvernului Tudose. "Domna Carmen Dan a fost prima pe listă să fie prim-ministru în locul domnului Tudose. Eu ştiu relaţia dintre ea şi Liviu Dragnea. Nu au vrut colegii din CEx ca doamna Carmen Dan să fie prim-ministru", precizat Firea în toamna anului trecut. Mai multe detalii AICI

 CITEȘTE ȘI  Carmen Daniela Dan și Liviu Dragnea au împărțit același apartament!



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.