UPDATE. Coronavirus în Europa. Carantină cu ARMATA și POLIȚIA în Italia! Bilanț alarmant: șapte morți, peste 200 de îmbolnăviri

UPDATE Marți, ora 6:00. Corriere della Sera relatează că sunt șapte morți și peste 200 de îmbolnăviri. AICI poate fi consultată o hartă planetară a evoluției coronavirsului (numărul bolnavilor, recuperaților și morților).

Pe de altă parte, China a anunţat marţi 71 de noi decese cauzate de coronavirus, fiind cel mai scăzut bilanţ prezentat zilnic de mai bine de două săptămâni, numărul de decese la nivel naţional fiind de 2.663!

UPDATE. Luni, ora 10:00. Un bătrân în vârstă de 84 de ani din Bergamo a murit din cauza coronaviruslui, numărul deceselor provocate de infecție ajungând astfel la 4 în Italia, cel mai mare focar după Asia, scrie Le Repubblica.

Știrea inițială

Bilanțul anunțat de autoritățile italiene era, în cursul zilei de duminică, de trei morți, în două regiuni diferite (Lombardia și Veneto) și peste 100 de infectări. Printre cei mai recent testați pozitiv cu noul coronavirus se numără și un adolescent de 17 ani, originar din Valdidentro, dar care urmează cursurile unui institut agricol -  Tosi di Codogno, aflat într-o regiune la sud de Milano, scrie Corriere della Sera

UPDATE. Ora 20:00. Numărul persoanelor infectat cu COVID-19 a ajuns la 150!

CITEȘTE ȘI: Panica pune stăpânire pe Italia. Carnavalul de la Veneția a fost oprit, iar la Milano oamenii golesc supermarketurile. Iranul înregistrează o rată uriașă a deceselor: aproape un sfert din pacienții infectați au murit

11 localități sunt în carantină, cele mai multe în regiunele Lombardia și Veneto din nordul țării.

Românii care vin în țară din localitățile afectate de coronavirus în Italia vor trebui să stea în carantină 14 zile, anunță Ministerul Sănătății, care precizează că până în prezent autoritățile italiene nu au raportat cazuri de români simptomatici cu noul virus.

Premierul italian Giuseppe Conte a explicat că este vorba despre 10 localităţi din provincia Lodi din Lombardia (Casalpusterlengo, Codogno, Castiglione d'Adda, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo şi Sanfiorano), unde trăiesc aproximativ 50.000 de persoane, şi de Vo 'Euganeo din Pavova (Veneto), unde trăiesc circa 4.000 de oameni, relatează rfi.ro

Accesul şi părăsirea acestor localităţi sunt posibile doar în cazuri excepţionale. 

Potrivit lui Conte poliţiştii şi, la nevoie, forţele armate se vor asigura că sunt respectate măsurile de carantină. A fost ordonată suspendarea lucrului, a cursurilor şcolare şi a evenimentelor publice. Cine nu respectă ordinele riscă închisoare de până la trei luni şi/ sau amendarea cu puţin peste 200 de euro. Au fost anulate mai multe evenimentre sportive, inclusiv trei meciuri de fotbal din prima ligă. Multe companii au transmis angajaților să rămână acasă.

Prima victimă italiană a infectării cu Covid-19 a fost un bărbat în vârstă de 78 de ani din Vo 'Euganeo, iar cea de-a doua, o femeie septuagenară din Codogno. Prim-ministrul Conte a mai spus că, deşi unele formaţiuni politice au cerut, nu vede necesară suspendarea tratatului Schengen, privind libera circulaţie a cetăţenilor Uniunii Europene. Nu este cunoscută originea focarului din Italia. 

Doi medici se numără în rândul celor mai recente cazuri confirmate de infectare cu coronavirus în Italia. S-ar putea ca ei să fi intrat în contact cu pacienți purtători de coronavirus fără să fi știut asta.

Un spital din Padova cu 450 de pacienți internați a fost închis pentru controale.

Presa vorbește despre 4.200 de cetățeni din Veneto care vor fi testați, iar regiunile din nordul Italiei se pregătesc să intervină de urgență.

Un aspect care atrage atenția e că sunt bolnavi în Italia care nu au fost niciodată în China și nici nu au intrat în contact cu persoane care au călătorit acolo recent, realtează digi24.ro.

Coronavirusul Covid-19, detectat la finalul anului trecut în oraşul Wuhan din provincia chineză Hubei, a provocat moartea a 2.461 de oameni. Pe lângă China, el a fost descoperit - până în prezent - 29 de alte ţări.

CITEȘTE ȘI: Coronavirus. Virusații care nu se îmbolnăvesc, dar răspândesc boala arată cât de greu de oprit va fi epidemia. Studiu de caz

A fost, într-adevăr, coronavirusul prezis de romanul lui Dean Koontz publicat în 1981? Câteva argumente simple care demolează măreața „profeție” răspândită obsesiv în rețelele de socializare

MAE informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523369, +390683523371, +390683523374, +390683523352; +390683523344, Consulatului General al României la Milano: +39 0240098207, +39 0240074018 şi Consulatului General al României la Trieste: +39 040 411 652, +39 040 452 8136, +39 040 416 350, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Roma: +393451473935, respectiv al oficiilor consulare la Milano: +39 366108 1444 şi Trieste: +39 340 8821688.