Dan Alexe anunță SFÂRȘITUL ”găinarului bătrân” Dragnea: ”Primatele” din PSD i-au adulmecat lipsa de autoritate

Dan Alexe Facebook

Scriitorul și jurnalistul Dan Alexe explică, prin intermediul unei postări pe Facebook, că atacul golănesc al ”găinarului bătrân” Liviu Dragnea – care a găsit de cuviință să se isterizeze colorat la adresa tânărului om de afaceri sucevean, Ștefan Mandachi, constructorul primului metru de autostradă din Moldova – certifică faptul că epoca teleormăneanului se apropie de un sfârșit abrupt, întrucât ”primatele” PSD-iste au adulmecat panica și spaima șefului de clan, și se pregătesc să acționeze în consecință.

”Totul a fost rău în intervenția lui Dragnea. Rău croit, rău gândit, rău vorbit. Dar detaliul care arată sfârșitul e faptul că el acum își pierde calmul. Or, primatele din jurul lui simt asta. Un șef adevărat nu reacționează isteric. Autoritatea s-a dus. Haita l-a adulmecat și se gândește deja cum să-l lepede”, susține scriitorul.

Podul.ro vă prezintă considerațiile lui Dan Alexe.

”Dragnea, găinar bătrân în final de cursă…

Reacția lui Dragnea la greva  #șîeu și metrul ăla de autostradă e un exemplu de cum nu trebuie făcut.

În primul rând, un om politic autentic, demn, aflat la putere nu insultă cetățenii când e contestat. El are alte resurse, autoritatea, umorul, retorica, discursul de sus. Moldoveanul acela care a făcut un chilometru de autostradă nu poate fi numit un <șmecher>. <Șmecher> e un termen golănesc care arată vocabularul limitat al unui găinar în final de cursă cum e Dragnea. Retorica lui acolo se oprește.

Apoi, tu ca șef al principalului partid din România nu intri în competiție cu un antreprenor privat din Modova spunând, după atâția ani la putere, că <noi vom construi mai mult>.

Și care <noi>? Autostrăzile le face Guvernul, nu Camera Deputaților, unde domnește Dragnea, încolțit de opoziție.

Totul a fost rău în intervenția lui Dragnea. Rău croit, rău gândit, rău vorbit. Dar detaliul care arată sfârșitul e faptul că el acum își pierde calmul. Or, primatele din jurul lui simt asta. Un șef adevărat nu reacționează isteric. Autoritatea s-a dus. Haita l-a adulmecat și se gândește deja cum să-l lepede”, scrie Dan Alexe.