Delir marca PSD: Mihai Fifor vede conspirații cu Facebook și presa internațională împotriva partidului


Delir marca PSD: Mihai Fifor vede conspirații cu Facebook și presa internațională împotriva partidului

Teoria conspirației pare a fi la ea acasă în PSD. După ce șefii de partid au acuzat tot felul de conspirații în momentul în care Rovana Plumb a fost respinsă pentru funcția de comisar european la Transporturi, a venit rândul lui Mihai Fifor să debiteze un lung șir de enormități.

Acesta acuză PNL că plăteşte "raportaci", persoane a căror sarcină este să raporteze în număr cât mai mare pe Facebook postările PSD. De asemenea, Fifor susţine că s-a impus un "embargo" corespondenţilor locali ai presei internaţionale, aceştia fiind obligaţi să transmită doar ştiri pozitive despre Iohannis.

"De vreo două zile, după ce Iohannis a refuzat în mod rușinos dezbaterea, PNL a aruncat în luptă o specie nouă activiști online: „raportacii”.

Ca în multe alte cazuri, algoritmii Facebook sunt păcăliți și chiar se închid sau se suspendă conturile celor care și-au permis să spună că Iohannis este un fricos.

Este o nouă formă de cenzură, realizată de „raportacii cu simbrie” ai lui Iohannis, pe lângă embargoul din presa internațională, impus prin blocada corespondenților locali, față de orice știre care arată că „împăratul este gol”.

Herr Iohannis, vă spun un adevăr istoric: toți politicienii care au încercat să cenzureze libera exprimare a propriului popor au sfârșit-o prost!", scrie Fifor pe Facebook.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.