Dezmățul odios al bugetarilor în cel mai sărac județ. Drojdierul PSD al Vasluiului câștigă de la stat cât președintele Iohannis. Până și secretara sa are salariu de IT-istă

Veniturile uluitoare ale președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, unul dintre cei mai logevivi, toxici și mai perfizi baroni locali PSD, sunt dezvăluite chiar de presa din județul pe care îl controlează și unde are loc un adevărat exod al forței de muncă tocmai pentru că salariile în zona privată sunt foarte mici, iar oamenii nu au efectiv ce pune pe masă.

Potrivit www.vremeanoua.ro, Buzatu, a cărui față de cetățean veșnic turmentat a alimentat zvonurile cu privire la depedența sa de spirtoase, a ridicat de la casierie, în septembrie, nu mai puțin de  23.400 lei (salariul președintelui Iohannis este doar cu 1000 de lei mai mare decât veniturile lui Buzatu).

„Asta, în condițiile în care cu doi ani în urmã abia dacã ajungea la 7.000 de lei. Buzatu, că tãtuc al județului, ia aproape 5.000 de lei drept spor de proiecte, cam cât salariile a doi muncitori din construcții. Numai din sporuri! De partea cealaltã, directorii executivi din Consiliul Județean își bat joc de banul public, cu binecuvântarea șefului, si încaseazã sporuri… pentru condiții vãtãmãtoare de muncã! Administratorul public al județului, Valeriu Caragatã, de exemplu, știți ce salariu încaseazã? Peste 16.500 de lei! Iatã cum banul public este jefuit de acești boiernași de la județ, în timp ce sãracii de la privat, care trãiesc din salarii de 2.000 de lei, abia dacã îsi duc zilele de la o lunã la altă”, mai scrie vreameanoua.ro.

Statul român este extraodinar de generos și cu cei doi adjuncți ai lui Buzatu – vicepreședinții CJ Vaslui Vasile Mariciuc și Ionuț-Ciprian Trifan –care încasează lunar 16.640 de lei. Plus spor de 25% la proiecte, adică 4.160 de lei fiecare. În total, pe luna septembrie, vicepreședinții acestui județ sărman au semnat pentru salarii de 20.800 de lei.

Dar și secretara județeană Elena Diana Ursulescu are o leafă care i-ar face invidioși pe mulți IT-iști: 16.557 lei!

În plus, potrivit sursei citate, în organigrama CJ apar nu mai puțin de 17 directori, toți cu lefuri de corporatiști. Mircea Țuțuianu, de exemplu, directorul Direcției Economice a CJ Vaslui, are un salariu de 13.333 de lei, la care se mai adaugã spor pentru condiții periculoase sau vãtãmãtoare, de 5%, adicã 667 de lei. În total, șeful economic al CJ Vaslui a semnat, în septembrie 2019, pentru un salariu de 14.000 de lei.

Cele mai rușinoase salarii din CJ par a fi al secretarei lui Buzatu - Ana Maria Obreja - 8000 de lei pe lună, și ale șoferilor instituției care sunt în jur de 4200 lei. Mai multe detalii AICI

Declarațiile de avere ale conducerii CJ Vaslui pot fi consultate AICI