Emil Hurezeanu intervine în scandalul secțiilor de votare din Diaspora: Erau necesare două zile de vot! La referendumul pentru familie s-a putut!

Ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, a declarat pentru Deutsche Welle că votul la alegerile europarlamentare și la referendumul pentru justiție trebuia să fie extins pe perioada a două zile așa cum a fost la referendumul pentru familie. 

"Trebuie să vă spun că fac parte din primii ambasadori care au cerut prelungirea programului de vot dincolo de ora 21 până la ora 23. Am făcut-o încă de la orele prânzului, când am avut primele informații legate de afluxul de alegători în toate secțiile de votare din Germania. Am cerut acest lucru insistent conducerii ministerului de Externe, care a cerut apoi BEC prelungirea. Ministrul însuși, în cursul după-amiezii, a cerut BEC acest lucru. Acestor solicitări nu li s-a dat curs. S-a solicitat de asemena o ordonanță de urgență, singura prin care putea fi modificat programul obligatoriu 7-21 din legea electorală. Ordonanța de urgență putea fi semnată doar de către primul ministru. Aceasta i-a explicat ministrului de Externe că punerea în aplicare a acestei ordonanțe presupune cel puțin 24 de ore, deci nu mai putea fi valabilă. 

Era absolut necesară transformarea singurei zile de vot în două zile de vot, așa cum s-a întâmplat la referendumul pentru familie din toamna anului trecut, când s-a votat în secții cu mai mulți membri ai comisiei timp de două zile. Atunci s-a putut. De această dată nimeni nu a acceptat două zile pentru un vot mai cronofag, cel puțin dublu pentru fiecare alegător", a spus Emil Hurezeanu pentru Deutsche Welle.

CITIȚI AICI INTERVIUL INTEGRAL