FOTO: un microbuz electoral al USR a fost VANDALIZAT la Vâlcea! Poliția desfășoară o anchetă

Un microbuz electoral al USR a fost vandalizat, miercuri, la Vâlcea. Anunțul a fost făcut pe unul dintre grupurile interne ale USR, unde sunt postate de altfel și o serie de fotografii cu microbuzul, laolaltă cu rugămintea ca acestea să nu transpire în presă deoarece urmează ”să fie făcută și o știre corespunzătoare”.

Potrivit pozelor pe care le publicăm (înaintea anunțatei știri ”corespunzătoare”) cineva a mâzgălit cu spray negru fețele celor doi lideri ai Alianței USR-Plus, Dan Barna, respectiv Dacian Cioloș.  

”Microbuzul folosit în campanie a fost vandalizat la Vâlcea.

L.E.: vă rog nu scoateți de pe poiană fotografiile, poliția încă anchetează și urmează să fie făcută o știre corespunzătoare”, se arată în anunțul postat pe unul dintre grupurile interne ale USR.