Judecătorul Cristi Danileț nu-și mai stăpânește revolta: "Este de neacceptat ca BOR să spună Parlamentului ce legi să dea sau să nu dea"

Implicarea puternică a Bisericii Ortodoxe Române în chestiuni laice a trezit nu o dată revolte și enervări justificate la nivelul societății civile. Mai nou, faptul că BOR a criticat o lege publicată deja în Monitorul Oficial, legată de necesitatea predării în scoli a educației sexuale a generat o adevărată manifestare publică de revoltă din partea judecătorului Cristi Danileț. Acesta și-a exprimat nemulțumirea pe Facebook, întrebând reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române de ce nu se arată la fel de interesați de minorii traficați sau de adolescentele care devin mame, din lipsa unei educații solide și reperelor morale, pe care chiar BOR are obligația să le promoveze la nivelul comunităților locale.

"Este de neacceptat că BOR spune Parlamentului ce legi să dea sau să nu dea, ori care sunt bune sau nu sunt bune, ignorând separația dintre Stat și Biserică consacrată în Europa în ultimii 250 de ani. Nu este pentru prima dată când BOR încearcă să impună legi: reacții asemănătoare a mai avut cu prilejul abrogării infracțiunii privind relațiile între persoane de același sex acum 20 de ani, a infracțiunii de prostituție acum șase ani, sau la referendumul pentru căsătorie de acum doi ani - toate decise, până la urmă, contrar poziției BOR. Este curios că BOR ignoră că elevii deja sunt învățați despre menstruație, sarcină și ginecolog la orele de educație pentru sănătate de la diriginție care se țin de peste 30 de ani în România, iar despre penis, vagin, reproducere, făt la orele de biologie din ciclul gimnazial. Este uimitor că BOR nu vrea să accepte că azi copiii au acces cu un singur click la orice informație, cele privind viața intimă stârnind o curiozitate maximă tocmai din cauză că aceste aspecte sunt încă ascunse în multe familii. Este revoltător că BOR consideră afectată inocența copiilor care vor afla că nu sunt aduși cu barza în familiile lor, dar nu este deloc îngrijorată cu privire la cei 1042 minori traficați, 654 minori folosiți în filme și fotografii pornografice, 1551 minori abuzați sexual, 337 violatori minori la care fac referire statisticile oficiale ultimilor cinci ani. Și nu pot să nu mă întreb: Oare cât de inocenți sunt cei 23 de copii care anul trecut și-au omorât părinții? Cât de inocenți mai sunt cei 39 de copii care anul trecut au fost violați de frații lor? Cât de inocente sunt cele 18.0000 de adolescente care au devenit mame anul trecut fără ca jumătate să fi fost anterior o dată măcar la ginecolog?", a scris judecătorul astăzi pe Facebook.

CITIȚI ȘI: BOR, revoltată de o lege promulgată de Klaus Iohannis: "Un atentat asupra inocenței copiilor"

Discuțiile privitoare la implicarea Bisericii Ortodoxe Române în treburile statului sunt tot mai frecvente în ultima perioadă.
Astfel, protocolul MAI-BOR, făcut public înaintea Sărbătorilor Pascale a generat o sumă de discuții aprinse la nivelul societății românești, mulți considerând că biserica nu avea dreptul moral de a pretinde statului să relaxeze restricțiile din considerente religioase.

Mai nou, implicarea aceleiași instituții în problema predării unor alte materii în școli cu excepția Religiei, poate fi și, iată, este contestată la nivelul societății civile, care simte de o bună perioadă de timp că niște limite sunt mai des depășite.