Medicii de la Floreasca fac scut în jurul doctorului Beuran, întrerupându-și activitatea "în interesul pacienților". MS: "Beuran a încălcat 10 obligaţii din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secţiei"


Medicii de la Floreasca fac scut în jurul doctorului Beuran, întrerupându-și activitatea "în interesul pacienților". MS: "Beuran a încălcat 10 obligaţii din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secţiei"

Doctorul Mircea Beuran a fost demis luni din funcția de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III de la Spitalul Floreasca. Mai mult, au fost aplicate amenzi de aproximativ 30.000 de lei spitalului şi întregii echipe operatorii.

Amintim că în data de 29 decembrie, pacienta de 66 de ani care a fost arsă pe masa de operaţii la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce un chirurg a greşit substanţele de dezinfecţie, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc, a murit.

Astfel, Ministerul Sănătății a precizat luni, 6 ianuarie, într-un comunicat, că incidentul arderii pe masa de operații a fost cauzat de o eroare umană, iar Mircea Beuran "a încălcat 10 obligaţii din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secţiei".

"În urma analizei întregului material probator avut la dispoziţie, concluziile cercetării administrative dispuse de SCUB arată că incidentul s-a produs ca urmare a unor erori umane, comise de către echipa operatorie. Din raport reiese că prof. dr. Mircea Beuran, ca şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligaţii din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secţiei. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, şi decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III", a transmis Ministerul Sănătăţii, care anunţă că a primit raportul cercetării administrative efectuate de conducerea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Ministerul Sănătăţii va prezenta marţi, 7 decembrie, concluziile raportului propriu, instrumentat de Inspecţia Sanitară de Stat (ISS) şi Corpul de Control al MS şi salută totodată decizia managementului de la SCUB, de încetare a contractului de administrare a şefului de secţie, care nu a respectat obligaţiile contractuale.

Cu toate acestea, mai mulți medici de la Spitalul Floreasca au decis să întrerupă activitatea pentru a protesta împotriva demiterii din funcția de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III a medicului Mircea Beuran. Mai mult, medicii au spus că protestează inclusiv în interesul pacienților. 

Decizia protestului a fost anunțată printr-un comunicat semnat de 25 de medici chirurgi care susțin că trebuie anchetate mai ales cauzele care au dus la incidentul tragic de la finalul lunii decembrie, când o pacientă a luat foc pe masa de operație, aceasta decedând ulterior.

"Comunitatea medicală din Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca dorește să își exprime îngrijorarea față de felul în care este tratat un incident medical regretabil și de lipsa respectului deontologiei a tuturor celor implicați.

Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu și a unuia dintre cele mai renumite spitale din România. Este regretabil că înainte de finalizarea oricărei anchete să fie demis din funcție Prof. Dr. Mircea Beuran.

Solicităm Ministerului Sănătății să ancheteze incidentul, dar mai ales situația care a permis că acest incident să se întâmple. Dorim să semnalăm că situația spitalului este extrem de gravă și că această situație se poate repetă în fiecare zi oricărui medic care își desfășoară activitatea în spital.

În aceste condiții, medicii au decis inretruperea activității atât în interesul nostru cât și al pacienților, pentru a ne proteja reciproc. Vom asigura asistență medicală pentru urgențele majore, conform legislației în vigoare", au transmis medicii într-un comunicat.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.