Noua URSS: ce MANEVRE face Putin în Africa. CLIENȚII Kremlinului

Politologul, scriitorul și profesorul Dan Pavel atrage atenția, prin intermediul unei postări pe Facebook, că Federația Rusă și-a reluat din plin apucăturile de pe vremea URSS, implicându-se intens în Africa – consilieri militari, strategici, de intelligence, trupe de mercenari, vânzări de armament, baze militare ș.a.m.d. –, în timp ce și China este tot mai prezentă în Africa.

Lista statelor unde se simte prezența Rusiei este lungă, avertizează politologul, amintind de țările membre ONU care s-au abținut în bloc la votul împotriva anexării Crimeei.

Podul.ro vă prezintă considerațiile lui Dan Pavel.

”Un subiect căruia i-am acordat mai puțină atenție decît merită este amestecul tot mai vizibil al Rusiei în Africa. Despre amestecul în alte părți s-a vorbit intens.

După prăbușirea URSS, s-a produs o retragere generală. Dar acum rușii au din nou în Africa consilieri militari, strategici, de intelligence, trupe de mercenari, vînzări de armament, interese în dezvoltarea exploatărilor de gaze, petrol, a numeroase alte resurse, deschid baze militare, acordă asistență în lupta antiteroristă ș.a.m.d. Lista statelor unde se simte prezența Rusiei este lungă. S-a văzut acest lucru la votul de la ONU împotriva anexării Crimeei. Noii clienți ai Rusiei s-au abținut. Ideea că poți schimba granițele cu impunitate nu este nouă pentru Kremlin (vezi Pactul Ribbentrop-Molotov, pe care nimeni nu l-a corectat - au rămas cu teritoriile, cine le mai cere?).

Între timp, SUA a scăzut cu 10% efectivele trupelor din Africa, angajate în diferite activități antiteroriste, în baze militare, training. A crescut însă numărul atacurilor cu drone împotriva diferitelor organizații teroriste. Donald Trump a jignit statele africane și altele desemnîndu-le drept ”shitholes countries”. Acum, se pare că a fost convins de consilieri să nu mai cedeze teren, măcar pe considerentul că Rusia profită de toate oportunitățile.

China este tot mai prezentă în Africa. Nu mai înșir aici în ce fel, dar cei interesați pot găsi numeroase studii, articole, cărți, pe acest subiect. Modul în care ei fac investiții, afaceri, acorduri, acordă împrumuturi, este analizat în profunzime.

Vechile puteri coloniale și-au reluat activitățile pe continentul african (de aici se poate deduce logic cine are cea mai mare implicare). Li s-a adăugat Brazilia. Implicarea Israelului în Africa este de-a dreptul spectaculoasă (vizitele lui Netanyahu din ultimii ani au fost dublate de contracte bine gîndite). Scenariul geopolitic este chiar mai complex.

Statele africane au renunțat la retorica anticolonială și solicită ele colaborarea cu diferite state nonafricane, mai ales a acelora care au ceva de oferit, fără a mai insista pe clișeele din timpul Războiului Rece. Merită să scriu despre aceste subiecte, resursele bibliografice sunt multiple, iar concluziile se lasă așteptate. There are a lot of aspects, and nobody is connecting the dots”, scrie Dan Pavel.