Oana Bîzgan ajută PSD acum, a ajutat PSD și în trecut, prin fraudă, pentru ca niște legi să primească aviz. Reacțiile vehemente ale românilor la adresa fostei deputate USR care sprijină Guvernul Dăncilă la moțiune

Fosta deputată USR Oana Bîzgan, actualmente neafiliată, nu va participa la votarea moțiunii de cenzură. Dar cumva nu e de mirare, căci Bîzgan are un trecut pesedizat. 

Oana Bîzgan își dădea demisia pe 16 octombrie 2017 din USR. Deputata invoca atunci ca fundament al demisiei "motivele personale", dar motivul real este cel pe care vi-l vom prezenta în cele ce urmează. 

Pe 12 septembrie 2017, Oana-Mioara Bîzgan-Gayral, în calitate de președinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaților la acea vreme, a ajutat PSD în mod fraudulos să primească avize pozitive pe trei proiecte de lege: un proiect inițiat de Guvern, unul inițiat de Liviu Dragnea și unul inițiat de un alt deputat PSD. Doar că, potrivit stiripesurse.ro, ședința nu s-a mai ținut.

"Se spune prin târg că Oana Bîzgan, USR, a convocat, pe 12 septembrie, o ședință fictivă a comisiei pe care o conduce la Camera Deputaților.

A pus staff-ul să adune semnături din plenul Camerei de la membri ca și cum ar fi avut loc ședința, ședință care nu avea cvorum și figura anulată pe site. S-au dat 3 avize la niște legi propuse de PSD. Avize pe legi propuse de PSD!", scria Ana-Maria Itoafă la acea vreme pe Facebook, citată de aktual24.ro pe 6 octombrie. 

Din Comisia pentru egalitatea de şanse mai face parte și deputatul USR, Iulian Bulai, care nu a fost de acord cu modul de lucru al Oanei Bîzgan și chiar a ridicat problema în interiorul partidului. Reacția Oanei Bîzgan, fără nicio mustrare de conștiință legată de ședința fictivă de comisie pe care a cordonat-o pentru a ajuta PSD, a fost de a-l insulta pe deputatul Iulian Bulai transmițându-i că e un "bulangiu".

Așadar, nu e neapărat o surpriză că Oana Bîzgan va lipsi de la votarea moțiunii de cenzură împotriva celei mai dezastruoase guvernări de după 1989. De altfel, a publicat și un mesaj sfidător pe Facebook în care își motivează absența și care a stârnit reacții virulente din partea cetățenilor: 

"Am zis-o de nenumărate ori și o zic de câte ori este nevoie: intimidarea și ˝zvonurile˝ bine plasate nu funcționează la mine. Întotdeauna am spus ce am avut de spus și o voi face indiferent de rolul pe care îl voi avea. Și voi argumenta fiecare alegere, atunci când este necesar.

Înțeleg că este extrem de importantă această moțiune. Am semnat-o atunci când colegii de la PNL au venit la mine și le-am spus lor, așa cum le-am spus și celorlalți: de miercuri, 9 octombrie, plec la Londra și nu am cum să schimb asta. Motivul pentru care sunt plecată din țară este unul cât se poate de serios - am fost selectată să particip la un program de fellowship dezvoltat de World Economic Forum în colaborare cu Apolitical Academy. Sunt aici să reprezint România, fiind singura femeie politician din România selectată de WEF în calitate de Young Global Leader. Este prima plecare din acest program și este un angajament luat de acum câteva luni. Am petrecut luni de zile să pregătesc și întâlniri restrânse la Londra cu alți Young Global Leaders de pregătire a programului. Neprezentarea mea la această primă întâlnire ar fi însemnat excluderea din program.

Toate partidele cu care am discutat au avut informația că voi fi plecată începând de miercuri. Demersurile deplasării au început cu mult înainte să înceapă jocul politic cu data în care se va vota această moțiune.

Vineri, sâmbată, duminică, luni, marți, miercuri dimineața la 9, având în vedere că-s printre primii ˝la catalog˝ - aș fi putut să fiu prezentă la vot. În momentul în care opoziția a decis această dată, și-a asumat și efectele acestei decizii, având toate informațiile la îndemână.

Desigur că există motive politice pentru a tot amâna acest vot, dar există și riscuri asociate.

Înțeleg extrem de bine care este miza politică aici. Săptămânile trecute am discutat cu aproape toate partidele din Parlamentul României. Am încercat să văd dincolo de această moțiune - ce se întâmplă după? Pentru că nu pot da un vot în alb. Pentru că de prea multe ori ne-am oprit doar la ˝așa nu e bine˝, dar știm cu toții ce înseamnă expresia ˝din lac în puț˝. Nu voi discuta acum scenariile, sunt mulți experți politici care o pot face. Jocuri politice vor exista mereu, indiferent că vorbim de partide noi sau vechi.

Mâine nu voi fi la moțiunea de cenzură, pentru că respect un angajament luat de acum câteva luni. Iar dacă aș fi fost, aș fi votat așa cum îmi dictează conștiința și cum aș fi considerat că e bine pentru oameni. Așa cum se poate vedea în tot mandatul meu de până acum, de la voturile mele TOATE impotriva schimbărilor legilor justiției, până la contestații la CCR.

Eu înțeleg că este mult mai simplu când avem țapi ispășitori. Dar rezultatul de mâine nu este despre mine, Oana Bîzgan, deputată independentă. Dar dacă totuși vreți să știți despre mine, Oana Bîzgan, deputată independentă, vă invit să aflați toate lucrurile pe care le-am făcut în acest mandat, pentru români, aici: http://bit.ly/Raport-Activitate-Parlamentara .

Și... pentru a nu știu câta oară, dragi anumiți colegi din presă: nu mai sunt în USR din octombrie 2017. Suntem în octombrie 2019 ...".

Iată o parte dintre reacțiile românilor:

Paul Arne Wagner: Cu tot respectul Oana Bîzgan, dar daca sunteți de părere că un program de dezvoltare personala este mai important decât un vot decisiv în parlament, unde ati fost aleși de votanții al USRului, un angajament care nu s-a schimbat deloc cu demisia dumneavoastra din partid și un angajament pe care vi l-ati luat cu mult înainte fața de programul de Young Global Leaders, ar trebui să vă fie rușine. Si din punctul de vedere moral demisia dumneavoastra din Parlament este urgentă".

Eduard Pantilimon: Dacă nu trece moțiunea din motiv că lipsește un vot vă veți reproșa că a fost mai important pentru dumneavoastră cariera proprie decât plecare unui guvern care a afectat viața a zeci de mii de oameni care au renunțat la proiectele proprii pentru a protesta în stradă?
PS. Sper să treacă moțiunea cu suficient de multe voturi ca să nu fiți pusă în situația ipotetică de mai sus.

Aurel Fierăscu: Activitatea ta parlamentară este o rușine - ai mai puțin de 2/3 din totalul voturilor finale și mai puțin de 1/2 din totalul voturilor. Aceasta este definiția pentru chiul. Chiul pe banul public.

Mircea Marian: huh, ați salvat țara mergând la forumul ăla. moțiunea o fi ea `extrem de importantă`, dar nimic nu bate forumul și riscul ca România să fie exclusă din program. stiamtă doamnă, vă spun ca unul care v-a votat în 2016: sunteți o nesimțită. măcar dacă o șobolăneați în tăcere, dar mai și jucați piesa fermității și a grijii pentru țară.

Radu Gabriel: Scurt si la obiect. Vă bateti joc de voturile noastre in mod direct si puneti in mod evident interesele proprii mai presus de interesele oamenilor care v-au votat pe listele USR cu speranta că mai există o sansă pentru aceasta tară. Rusine!

Tudor Cârstoiu: Am protestat in strada impreuna. Impreuna ne doream momentul asta. Eu nu sunt parlamentar dar voi fi maine la protest in fata parlamentului, pe banii mei si timpul meu. Si eu sunt Global Shaper (o alta initiativa a WEF) insa NICIODATA nu as pune o actiune WEF in fata propriei mele tari. Ati ajuns acolo si cu votul meu, daca maine nu sunteti prezenta la vot eu voi considera asta tradare la cel mai inalt nivel.

Ștefan Nicolae-Aurel: Esti o PSD-ista doar, o mare dezamagire. Crezi ca eu te-am votat sa faci tu cariera, sau pentru Romania? RUSINE Oana .

Lucian Mindruta: Auzi, Oana, dar tu serviciu nu ai? Esti in medical? Fara plata? Luna asta incasezi bani publici? Cati si cate zile muncesti pentru ei? Asta daca poti sa imi spui.

Iuliana Nastase: Oribil pentru noi care am votat în 2016 pentru ca tu sa fii in Parlament, printre altele si pentru momente ca cel de mâine! Minunat pentru tine că ești la Londra pe banii noștri exact când este nevoie de tine in Parlament, acolo unde este de fapt locul tău de muncă!
Din banii ăia mulți de diurne și cabinete cu secretare si mâncare și transport nu se poate plati un bilet dus-intors Londra-Bucuresti maine?!