Pandemie, te halesc! Polițiștii olteni au fost dotați cu pixuri la sticlă de 0,5, pe care nu trebuie să le atingă, și amenințați că vor patrula pe jos dacă nu legitimează lumea

Europol, unul dintre cele mai transparente sindicate din Poliție, relatează pe pagina sa de web, cu umor și ironie, despre ultima dotare primită de polițiștii din cadrul IJP Olt: pixuri destinate exclusiv cetățenilor, pe care reprezentanții legii nu au voie să le atingă, probabil ca să nu se contamineze cu noul coronavirus, și care trebuie să păstrate, tot în vederea evitării contagiunii, într-o sticlă de jumate.

Pe lângă pixuri, polițiștii ar mai fi primit și amenințări din partea superiorilor. În cazul în care nu legitimează potențialii contravenienți, le vor fi retrase autospecialele și vor patrula pe jos.

Redăm integral mai jos textul Europol:

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Olt  au primit dotări de ultimă oră în contextul evoluției situației epidemiologice. Conducerea unității a asigurat pentru fiecare  autospecială  de poliție pixuri la conservă, o inovație care cel mai probabil urmează să primească brevetul de invenție, ceea ce cu siguranță va stârni invidia multor țări subdezvoltate din Europa de Vest,  precum Germania, Franța sau Marea Britanie.

Ca orice invenție, pixul pus la saramură are și un ”manual de utilizare„  elaborat de o comisie de specialiști din cadrul IPJ Olt:

- pixul va fi folosit doar de persoanele sancționate contravențional;
- polițistul nu va atinge sub nicio formă pixul;
- sticla trebuie să fie de 0.5 litri;
- pixul folosit  va fi unul special;

Mai mult decât atât, la nivelul unității sunt implementate noi adăugiri la ”ordonanțele militare” emise  de Grupul de Comunicare Strategică, prin care cetățenii conduși la sediul poliției sunt obligați să declare dacă sunt bolnavi de COVID-19 sau nu. Asta este o dovadă clară că ”distanțarea socială” de la nivelul MAI e înlocuită cu  socializarea, iar lucrul cu publicul sau audiențele nu sunt un impediment.

Totodată, ”specialiștii” din cadrul IPJ Olt  au atras atenția că în cazul în care polițiștii nu vor  legitima persoane, le vor fi retrase autospecialele de poliție și vor patrula pe jos. Dacă la nivelul unității se dorește contabilizarea unor cifre, îi anunțăm că doar persoanele suspecte vor face obiectul legitimării, conform procedurilor existente, dar cel mai probabil și în acest caz specialiștii au elaborat noi proceduri  doar pentru IPJ Olt. Acum stăm și ne întrebăm, dacă vor fi retrase autospecialele, ce se va întâmpla cu pixul la conservă? Va merge polițistul pe stradă ținând într-o mână agenda și în cealaltă conserva?

Până la noi directive pe care le vor primi din partea IPJ Olt, noi le sugerăm colegilor să respecte ordonanțele militare emise de Grupul de Comunicare Strategică, să se protejeze și să rerspecte distanțarea socială și nu în ultimul rând să acționeze conform procedurilor IGPR, că despre invenții, brevete și minunății tot vom auzi de acum înainte.

P.S. Acesta nu e un pamflet, ci sunt mesaje care au fost transmise pe grupurile de socializare tip whatsapp de factorii de decizie din cadrul IPJ Olt.