Politica externă a Turciei, o manifestare agresivă a doctrinei eurasianiste. Cum și-a exportat Dughin otrava ideologică la Ankara

  • ACP
  • Feb 2, 2020, 19:40
  • 520

Conduita politică internațională a Turciei condusă de Erdogan pare, în ultimii ani, perfect comparabilă celei a Rusiei ori a Chinei.

Prima explicație pentru politica violentă și în total dezacord cu legile și acordurile internaționale ar fi revenirea la ambițiile imperiale otomane ale naționaliștilor, îndată ce Turcia a reușit să devină o putere economică ce își poate permite cheltuieli militare majore.

Frecvența cu care Externele Turciei se adresează Rusiei, Chinei și unei părți mari a țărilor Asiei – renunțând să își mai crească ori măcar să își întrețină influența în Statele Unite și în țările europene, cum a făcut-o atâția ani, începând de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial –, semnalează, de asemenea, o direcție politică mai puțin sănătoasă și cât se poate de suspectă.

La o analiză atentă, politica externă a Turciei poate fi înțeleasă nu doar ca orientată de trecutul otoman, dar și ca orientată după doctrina eurasianistă a lui Alexandr Gelievici Dughin, teoreticianul rus care a dat ”substanță” ideologică politicii criminale atât interne cât și externe a Rusiei lui Putin.

Primit oficial de mai multe ori în Turcia și ascultat cu atenție, Dughin a avut contacte cu mai mulți lideri ai partidului de guvernământ care îl susține pe Erdogan, dar și cu oficiali de rang înalt din instituțiile de forță, cărora le-a propovăduit un eurasianism perfect compatibil cu neo-otomanismul care se dorea practicat de Ankara.

Exponentul eurasianismul din Turcia este Dogu Perincek, un personaj întunecat, născut în 1942, activist marxist, doctor în drept, fost membru al mai multor organizații teroriste, începând de la Federația Revoluționară a Tinerilor din Turcia, care a participat la asasinarea a trei angajați NATO, în 1972, printre alte crime săvârșite în acea perioadă. Deși a stat prin închisori mai bine de 14 ani, Dogu Perincek nu și-a schimbat deloc vederile radicale anti-occidentale, în 1992 formând Partidul Muncitorilor, al cărui nume a fost schimbat (2015) în Partidul Patriotic (Vatan), pe care îl conduce în direcția unirii naționaliștilor, populiștilor și socialiștilor, urmând la literă doctrina dughinistă.

Perincek a fost o lungă perioadă apropiat al partidului marxist al kurzilor, PKK, cunoscut pentru activități teroriste, dar pentru a nu și-i îndepărta pe ceilalți seculariști din Turcia, pe kemaliști, în ultimii ani s-a separat clar de partidul kurd (ce militează pentru formarea unui Kurdistan comunist). Chiar dacă la ultimele alegeri, în 2018, partidul său a obținut numai 0,2 % din totalul voturilor la nivel național, influența lui Perincek la vârful politicii din Turcia este neverosimil de mare, după cum au observat mai mulți jurnaliști și membri ai serviciilor secrete turce care au fugit din țară în urma arestărilor comandate de Erdogan.

În 2014 a început colaborarea lui Perincek cu oamenii lui Erdogan, îndată ce a fost eliberat după 6 ani de închisoare, deși fusese condamnat pe viață pentru implicarea în complotul organizației seculariste ultra-naționaliste Ergenekon, care a încercat să îl îndepărteze pe Erdogan de la conducerea țării. Perincek nu a fost singurul eliberat dintre participanții la complot, mulți dintre colaboratorii lui fiind puși de asemenea în libertate, pentru a se alătura partidului de guvernământ AKP, în lupta împotriva fostului aliat al lui Erdogan, Fethullah Gullen, și a organizației sale.

De notat că Gullen și organizația sa reprezentau islamul politic pro-occidental și pro-NATO, astfel că la momentul la care erau asociați la conducere cu Erdogan, erau inamici deschiși ai organizației lui Perincek și au existat acuzații că gulleniștii ar fi fost la originea arestării celor din Ergenekon și a fabricării multor dovezi care au dus la condamnările grele încasate de seculariștii anti-occidentali.

Intervievat de publicația arab-americană Al-Monitor despre rolul său în politica actuală a Turciei, Perincek a spus despre sine că este ministrul Apărării din umbră, determinând orientarea Turciei în domeniul securității și politicii externe. El ar avea o influență majoră în strângerea legăturilor țării sale cu Rusia și China, dar și în depărtarea de Statele Unite și țările europene, urmând doctrina eurasianistă a lui Dughin. Occidentul ar încerca să dividă și să controleze Turcia prin susținerea separatismului kurd, mai insistă Perincek, spre deosebire de Rusia și China care oferă cooperare și beneficii reciproce de pe o poziție egală.

Achiziționarea sistemelor ruse antiaeriene S-400, împotriva voinței Statelor Unite și a întregii alianțe NATO, susținerea conductei magistrale TurkStream, care duce gaz rusesc în sudul Europei, reținerea lui Erdogan de a critica Beijingul pentru politica criminală dusă de comuniștii chinezi împotriva uigurilor, ar reprezenta direcția indusă de Perincek și oamenii săi.

Despre Perincek se știe acum că a recrutat pentru cauza sa studenți din instituțiile militare încă de pe vremea Răzoiului Rece, unii dintre ei ajungând să aibă funcții importante la comanda armatei turce. În momentul de față îi are parteneri în profesarea ideologiei eurasianiste pe generalul Zekai Aksakalli și pe generalul pensionat Ismail Hakki Pekin, fost șef al Informațiilor Militare ale Forțelor Armate Turce, care este și adjunct al lui Perincek în Partidul Vatan.

Eliminarea masivă a susținătorilor direcției pro-americane și pro-NATO din armata turcă a permis înlocuirea acestora cu oamenii lui Perincek, care acum ocupă posturi importante în toate domeniile militare. Partizanii și susținătorii mișcării eurasiatice, care pare să fi absorbit mare parte a marxiștilor și a seculariștilor, sunt infiltrați acum și în justiție, poliție și în ministerele importante.

Întrebat despre rolul său în legătură cu strategia ”Noua Inițiativă Asia” (urmată în mod oficial de guvernul turc), Perincek a recunoscut că aceasta este creată și dirijată de partidul său. ”Umanitatea intră într-o eră nouă, în care Asia se ridică. Turcia este în fruntea acestei ere. Turcia, mergând în direcția Eurasiei este pe o cale fără întoarcere către sistemul Atlantic. Susținătorii politicii americane ar trebui să își facă griji”, a mai declarat Perincek, prietenul declarat al lui Dughin.

P.S.: E greu de crezut totuși că un apropiat al rușilor și chinezilor încă din anii '70, împreună cu acoliții săi, au șanse mari să reziste vreme îndelungată alături de Erdogan. Autocratul turc s-a mai debarasat de aliați și e gata să o facă din nou, îndată ce o să considere ca nu îi poate controla pe cei din Vatan, iar o grupare filoteroristă marxist-dughinistă o sa îi facă repede pe cei din AKP și pe Erdogan să se îndoiască de loialitatea lor. Iar societatea turcă a arătat clar cât de mult susține ideile dughiniste în 2018, când partidul lui Perincek a obținut în alegeri 0,2% din totalul voturilor.