Ponta se întoarce la prima sa dragoste politică: PSD. Fostul premier vrea Guvern PSD-ALDE-Pro România după plecarea Vioricăi de la Palatul Victoria

Președintele Pro România, Victor Ponta, este gata să se întoarcă la prima sa dragoste politică. Concret, Ponta a declarat marți că după ce pică Guvernul Dăncilă dorește o guvernare formată din PSD, ALDE și Pro România cu un premier independent. 

"Eu cred că după ce pică Guvernul Dăncilă, o să merg la foștii mei colegii mei colegi de la PSD, alături de cei de la ALDE și am să le spun în felul următor: haideți să semnăm toți parlamentarii celor trei partide un angajament și să mergem la Cotroceni, cred că în total suntem vreo 260. La Cotroceni mergem și-i spunem domnului președinte: noi suntem parlamentarii aleși în anul 2016, suntem 260 de parlamentari și vrem să ducem guvernarea până la sfârșit. Uitați de Dăncilă! Gata, Dăncilă nu mai este!

Prim-ministru trebuie să fie o persoană care să nu fie implicat politic. Nu trebuie să fie un premier de la PSD, de la Pro România că e partid prea mic sau de la ALDE", a declarat Victor Ponta, la DC News Live.