Rareș Bogdan, poziție fermă contra propunerii Finlandei pentru bugetul UE. Și Klaus Iohannis a avut o abordare tranșantă: "Politica agricolă și coeziunea sunt extrem de importante"

Liderul delegației române din grupul PPE, eurodeputatul Rareș Bogdan, a declarat miercuri, 18 decembrie, în cadrul unei dezbateri cu președintele Consiliului European și cu președintele Comisiei Europene, că "România respinge criteriul pur matematic folosit de președinția finlandeză pentru construirea bugetului Uniunii Europene", punctând, de altfel, că "actualele reduceri propuse pentru coeziune și pentru politica agricolă comună nu pot fi susținute de statele din estul Europei".

Mesajul eurodeputatului Rareș Bogdan:

"România respinge criteriul pur matematic folosit de președinția finlandeză pentru construirea bugetului Uniunii Europene. Considerăm că proiectul de buget nu este expresia unei viziuni. Dacă operăm cu logica tăierilor, fără să ținem cont de nevoile tuturor statelor membre, adâncim decalajele economice dintre Est și Vest, deci golim de conținut conceptul de coeziune. Propunerile privind transferurile între fonduri anulează orice flexibilitate și sporesc birocrația. De aceea, actualele reduceri propuse pentru coeziune și pentru politica agricolă comună nu pot fi susținute de statele din estul Europei. România nu susține Europa cu două viteze. Europa are o singură viteză. Susținem ideea atingerii neutralității climatice până în 2050, însă vorbim de un obiectiv ambițios, dar complicat în același timp, care necesită soluții adaptate condițiilor naționale, existând diferențe majore între viața cetățenilor europeni în funcție de state".

Amintim că președintele Klaus Iohannis a avertizat pe 12 decembrie că România nu va agrea sub nicio formă propunerea Finlandei pentru bugetul UE, motivând că banii alocați pentru coeziune și pentru agricultură sunt prea puțini, conform Calea Europeană.

"Nu sunt deloc de acord cu această propunere finlandeză, nouă nu ne convine din niciun punct de vedere și se pare că nu suntem singurii. Propunerea nu ne satisface absolut deloc, lipsesc chestiuni esențiale, de exemplu flexibilitatea între fonduri. Banii alocați pentru coeziune sunt prea puțini, pentru politica agricolă comună, împărțirea banilor și condiționalitățile, de asemenea, nu ne satisfac. Știți că politica agricolă și coeziunea sunt extrem de importante pentru noi. În acest sens nu voi agrea sub nicio formă această propunere finlandeză și, cu siguranță, vom ajunge la ceea ce se și propune în concluzii, să delegăm Președintelui Consiliului munca de elaborare a unui nou draft pentru MFF", a afirmat Iohannis, la sosirea la reuniunea Consiliului European.

De asemenea, publicația Calea Europeană informează că este improbabil ca Parlamentul European să accepte propunerea de buget a Consiliului, în vreme ce și Comisia Europeană s-a declarat nemulțumită. (citiți AICI mai multe detalii despre buget) 

Propunerea Finlandei de a limita viitorul cadru financiar multianual la 1,07% din VNB este sub propunerea de lansată de Comisia Europeană, dar peste nivelul de 1% dorit de cel mai mare contributor net, Germania, care continuă să solicite menținerea acestui plafon.