VIDEO. Rareș Bogdan și Carmen Avram, atac în tandem la Dacian Cioloș și USR, din studiourile Antenei 3. Liberalul s-a simțit excepțional în emisiunea Sabinei Iosub, fiica pesedistei Anca Florea


VIDEO. Rareș Bogdan și Carmen Avram, atac în tandem la Dacian Cioloș și USR, din studiourile Antenei 3. Liberalul s-a simțit excepțional în emisiunea Sabinei Iosub, fiica pesedistei Anca Florea

Europarlamentarul liberal Rareș Bogdan pară se se simtă ca peștele în apă la Antena3, unde e chemat tot mai des să-și dea cu părerea, onorând cu plăcere invitațiile hienelor de presă varaniste care, evident, că simt momentul prielnic să alimenteze tensiunile dintre liderul PNL Ludovic Orban și RB, prietenul intim al lui Eduard Hellvig, directorul SRI, și, potrivit surselor Podul, eminența cenușie din spatele impunerii acestuia în fruntea listei candidaților liberali la europarlamentare.

Rareș Bogdan a povestit relaxat cu Sabin Iosub, antenistă radicalizată cu vechime, care s-a remarcat în timpul auderilor Codruței Kovesi în Parlamentul European pentru funcția de procuror șef european, printr-o atitudine ostilă, denigratoare la adresa fostei șef a DNA. Iosub, nu doar a hărțuit-o pe Kovesi pe holurile instituțiilor europene cu întrebări deplasate și obraznice, ba a încurajat-o pe traseista stridentă Maria Grapini să o atace dezlănțuit pe fosta șefă anticorupție, căutând apoi în permanență oficiali europeni ostili candidatei din România pentru a transmite la București că aceasta nu ar fi atât de dorită pe cât arată susținătorii ei. Sabina Iosub este fiica unei alte foste jurnaliste roșii, Anca Florea, în prezent consilier municipal. 

Fostul jurnalist RB a spus din nou că și-a iubit meseria și că-i lipsește încă măsuța sa de realizator tv mai ales seara, când se face ora 21.00. „Este foarte interesant, uneori recunosc, mi-e dor, mai ales când vine ora 21:00, atunci mi-e greu, dar se deschide o altă lume”, a mărturisit Rareș Bogdan.

El s-a lansat apoi într-un atac dur la adresa președintelui Franței, Emmanuel Macron, care ar dori, pe mână cu Dacian Cioloș, liderul PLUS și al grupului europarlamentar Renew Europe,  să impună o nouă politică care va afecta fermierul român.

„Emmanuel Macron reușește cu 21 de euparlamentari să întoarcă Europa cu susul în jos și să impună cu ajutorul lui Dacian Cioloș și al celor din USR-PLUS să impună o nouă politică. Unul dintre proiectele lui Macron este extrem de periculos pentru România. Este legat de o nouă politică agricolă care îl va afecta direct pe fermierul român și va afecta fondurile de coeziune, pentru că vrea tăierea fondurilor de coeziune. Lucrul acesta va lovi direct în România dacă el își va impune punctul de vedere”, a precizat Rareș Bogan

 „E o categorie vitregită la noi în țară, fermierul român. Franța dorește să ne lase fără subvenții la ferme care sunt mai mari de 500 de hectare. Va fi o bătălie grea. Aflu că Dacian Cioloș își dorește această comisie și vrea să o prezideze și având în vedere trecutul lui de comisar când a negociat foarte prost cu România, cred că voi avea o bătălie foarte grea. Voi fi pentru prima dată în situația în care voi negocia pentru țara mea”, i-a ținut isonul și fosta sa colegă de breaslă Carmen Avram, o mare admiratoare a patriotismului doamnei Vasilica Dăncilă.



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.