Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă. Ludovic Orban alungă chinezii aduși de Ponta și Guvernul Dăncilă, acuzați de spionaj de SUA

Premierul Ludovic Orban a anunțat că România va renunța la parteneriatul cu firma chineză China General Nuclear Power Corporation pentru construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

"Mie îmi este clar că nu o să meargă cu chinezii...Vom vedea cu ce partener", a spus Ludovic Orban într-un interviu pentru HotNews. Premierul a mai spus că toate investițiile viitoare în domeniul energetic vor depinde de Pactul Ecologic European.

Apropierea de chinezi a fost orchestrată de Victor Ponta încă din 2013, pe atunci ocupând funcția de prim-ministru. Nuclearelectrica semnase în data de 9 noiembrie 2015 un Memorandum de Înțelegere cu chinezii de la CGNPC, privind construirea Unităților 3 și 4 de la Cernavodă

În mai 2019, Guvernul Dăncilă, prin ministrul Energiei Anton Anton, a semnat cu chinezii un document numit acordul investitorilor în formă preliminară. Potrivit acordului, chinezii ar fi devenit acționari majoritari, deținând cel puțin 51% din valoarea investiției la Nuclearelectrica.

Problema majoră o constituie faptul că firma chineză CGNPC a fost acuzată în 2016 de Guvernul SUA de spionaj nuclear. Departamentul de Justiție american avea suspiciuni în ceea ce-i privește pe chinezi încă din 14 aprilie 2016, atunci când un cetățean pe nume Szuhsiung Ho, aka Allen Ho, a fost anchetat de spionaj pentru guvernul chinez. Deși existau semnale clare din partea SUA, guvernarea PSD le-a ignorat semnând respectivul acord cu cei de la CGNPC.

Potrivit actului de punere sub acuzare de 17 pagini, inginerul din domeniul nuclear Allen Ho, angajat al China General Nuclear Power Corporation și această companie au conspirat în mod ilegal pentru a dezvolta material nuclear în China fără aprobarea SUA, “cu intenția de a asigura un avantaj pentru Republica Populară China”, conform Hotnews.

Procurorul general adjunct al SUA, John P. Carlin, a spus că “Allen Ho, la indicațiile unei companii chineze de energie nucleară deținută de stat ar fi abordat și recrutat experți nucleari rezidenți în SUA pentru a furniza asistență integrală pentru dezvoltarea și producerea de material nuclear special în China”.

“El a făcut acest lucru fără să se înregistreze la Departamentul de Justiție ca agent al unei națiuni străine și fără autorizație din partea Departamentului SUA pentru Energie”, a explicat procurorul general adjunct.

“Punerea sub acuzare a celor care încearcă să eludeze legile SUA prin obținerea de tehnologie nucleară importantă, pentru țări străine, este o prioritate a Diviziei de Securitate Națională”, a adăugat Carlin.

Ho ar fi lucrat ilegal pentru China din 1997 până în aprilie 2016, se spune în actul de acuzare.