Republica Interimară Moldova: Curtea Constituțională prelungește blocajul politic

După aproape trei luni sterile de la alegerile parlamentare, pe scena politică moldovenească a intrat Curtea Constituțională. Dar nu pentru a soluționa impasul politic post-electoral, ci mai degrabă pentru a prelungi suspansul și a întreține criza.

Niciunul dintre principalele partide parlamentare nu a obtinut un numar suficient de mandate pentru a guverna singur. Partidul Socialistilor (PSRM, filo-rus, al lui Igor Dodon) are 35 de mandate din 101, Partidul Democrat (declarativ pro-european, dar și moldovenist, condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc) – 30 (40 cu tot cu sateliți), iar Blocul ACUM -  (o alianță pro-europeană dintre Partidul Acțiune și Solidaritate al Maiei Sandu și Platforma Demnitate și Adevăr, condusă de Andrei Năstase) – 26 de mandate. Deputații s-au întrunit într-o singură ședință plenară, întreruptă subit fără a se alege măcar președintele Parlamentului.

Curtea Consttituțională a statuat, fiind sesizată de cel care ocupă fotoliul de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, că acesta nu poate propune un candidat la funcția de prim-ministru în lipsa organelor de conducere ale Parlamentului.

Constituția prevede că președintele Republici Moldova desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru după consultarea grupurilor parlamentare, fără a-l obliga să țină cont de alte împrejurări. Iar o interpretare de acum 4 ani dată de Curte Legii Supreme stabilea că atribuția președintelui de a propune un candidat reprezintă o obligație constituțională.

Contextul politic în care se pronunță această hotărâre este complex. Socialiștii lui Dodon au nevoie de pretexte pentru a se eschiva de la angajamentul lor public de a lupta împotriva caracatiței oligarhice create de Vladimir Plahotniuc. Mimând negocieri cu Blocul ACUM, ei insistă să fie mai întâi aleasă conducerea Parlamentului, înainte ca să voteze pachetul de legi antioligrahice, propus de ACUM. Acest pachet prevede, între altele, decapitarea unui șir de institiuții considerate „capturate” de PD, între care Comisia Electorală Centrală, Centrul Național Anticorupție, Procuratura Generală, Serviciul de Informație și Securitate, etc.

Socialiștii proruși, care în ultimii 3 ani au sprijinit din umbră guvernarea condusă de Vladimir Plahotniuc, nu se pot deocamdată alia pe față cu acesta. Motive ar fi cel puțin două: nu au permisiune de la Moscova, unde Plahotniuc este în dizgrație și sub urmărire penală, și nu i-ar înțelege electoratul, pe care ei l-au hrănit cu promisiunea că nu vor face cârdășie cu PD.

Dodon este între ciocan și nicovală: pe de o parte se vede nevoit să facă jocul lui Plahotniuc, pe de alta nu poate merge împotriva Kremlinului.

Plahotniuc l-a sprijinit tacit, prin rețeaua sa politică, administrativă și mediatică, pe Dodon să ajungă președinte și umblă și zvonuri că ar exista dosare, la procuratura controlată de Plahotniuc, care îl vizează pe Dodon; procesul și încarcerarea fostului premier și rival al lui Plahotniuc, Vladimir Filat, le-au arătat politicienilor moldoveni că astfel de dosare trebuie luate in serios.

În același timp, și Kremlinul l-a girat pe Dodon, sprijinându-l politic, mediatic și, potrivit unor investigații de presă, și financiar. Dar cel mai mult au contat în ascensiunea sa politică întâlnirile cu Vladimir Putin, la care liderii moldoveni au destul de greu acces.

De aceea decizia Curții Constituționale, deși contravine Constituției și jurisprudenței constituționale, îi convine lui Dodon din toate punctele de vedere. Are temei pentru a opri negocierile și așa formale ale PSRM cu blocul ACUM sau poate încerca să forțeze mâna acestuia din urmă pentru a instala un socialist în fruntea Parlamentului înainte ca, improbabil, socialiștii să voteze pachetul de legi antioligarhice. Temerea blocului ACUM este că PSRM nu vrea decât să obțină cu mâinile sale această funcție aproape inamovibilă, pentru ca ulterior să formeze guvernul alături de PD într-o formă mascată. Dar la câte înțelegeri au fost încălcate și câte trădări au avut loc în politica moldovenească, opoziția proeuropeană este prudentă.

Numai că ea este neputincioasă în fața hotărârilor arbitrare ale Curții Constituționale, a cărei componență a fost blindată de către PD, cu puțin timp înainte de alegeri, cu oameni loiali sistemului. Printre aceștia se numără Corneliu Gurin, care era procuror general în perioada în care se producea furtul miliardului, cea mai mare fraudă bancară din istoria Republici Moldova, rămasă neinvestigată. Un alt judecător de la CC, Artur Reșetnikov, conducea Serviciul de Informații și Securitate în 2009, atunci când Vladimir Voronin, făcând trimitere la informații furnizate de SIS, îl declara persona non-grata pe ambasadorul României.

Republica Moldova a mai trecut prin perioade de incertitudine politică. Anii de după căderea lui Vladimir Voronin au stat sub semnul interimatului, întrucât nu s-a reușit formarea unei majorități parlamentare care să aleagă un președinte. Acel episod a fost, în cele din urmă, depașit, însă ulterior interimatele au revenit și par a deveni o constantă. Și capitala Chișinău este condusă de primari interimari de un an și jumătate, după ce liberalul Dorin Chirtoacă a fost forțat să demisioneze, iar o instanță a anulat victoria obținută în alegerile anticipate care au urmat de unul din liderii Blocului ACUM, Andrei Năstase.

Acum, amânând un deznodământ și netezind calea spre alegeri anticipate, Curtea Constituțională contribuie la menținerea în Republica Moldova a unei guvernări provizorii, cu legitimitate minimă.

O guvernare hibrid pe un teritoriu cu nisipuri mișcătoare, așa cum a fost dintotdeauna Republica Moldova.